Isărescu: BNR a fost nevoită să majoreze de două ori dobânda de politică monetară din cauza creşterii accelerate a inflaţiei

Banca Naţională a României (BNR) a fost obligată să majoreze de două ori dobânda de politică monetară din cauza creşterii accelerate a inflaţiei, cu efecte ample asupra mediului economic, în condiţiile în care deficitul de cont curent şi deficitul bugetar au crescut mai mult decât în ţările din regiune, iar presiunea pe deprecierea monedei naţionale a fost semnificativă, a afirmat joi guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, în cadrul şedinţei Comisiei economice, industrii şi servicii a Senatului, având ca temă ”Evoluţia inflaţiei şi implicaţiile pentru economia României”.
Filip Stan
29 mart. 2018, 08:44
Isărescu: BNR a fost nevoită să majoreze de două ori dobânda de politică monetară din cauza creşterii accelerate a inflaţiei

Rata anuală a inflaţiei, care măsoară evoluţia preţurilor de consum în ultimul an, a urcat în luna februarie la 4,72%, cel mai înalt nivel din iunie 2013, potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Statistică (INS). BNR a crescut, recent, pentru a doua oară în acest an, rata dobânzii de politică monetară de la 2% la 2,25% pe an.

”Creşterea inflaţiei a necesitat majorări ample ale ratei politicii monetare, cu efecte asupra mediului economic. În alte ţări din regiune, ratele au ramas neschimbate sau au crescut marginal. (…) În alte state din regiune, rata inflaţiei se află în interiorul intervalului ţintit de băncile centrale”, a afirmat Isărescu, citat de News.ro.

Citeşte şi: Mugur Isărescu: Fără educaţie financiară, creditarea riscă să devină un act de donaţie

Guvernatorul a atras atenţia că, spre deosebire de alte ţări din regiune, România s-a confruntat cu o creştere semnificativă atât a deficitului de cont curent, cât şi a deficitului bugetar, evoluţii care au pus presiune pe deprecierea monedei naţionale.

”Presiunea pe deprecierea monedei naţionale este încă un argument pentru întărirea politicii monetare. Stabilizarea cursului de schimb nu se poate face la orice dobândă”, a explicat Isărescu.

DailyBusiness
Guvernul a salvat firmele mari de la taxe suplimentare. Cum au beneficiat aceste companii de „iertarea” statului
Spynews
Fulgi de ovăz și mere! Rețeta pe care o mănânci zilnic și slăbești
Bzi.ro
Gabriela Prisăcariu a vorbit despre despărțirea de Dani Oțil: „Îmi fac bagajele și plec!“
Fanatik.ro
Zodiile care vor avea lumea la picioare până pe 2 martie 2025. Cinci nativi sunt plini de șansă
Capital.ro
România a pierdut cea mai mare actriță. A fost amazoana filmului românesc. O frumusețe fără egal
Playtech.ro
Sabrina, gest sfâșietor la o zi după înmormântarea lui Andrei Perneș. Cutremurător ce a făcut la locul accidentului
DailyBusiness
Se scumpesc biletele de tren! Cu cât se vor majora tarifele în funcţie de tipul trenului
Adevarul
București vs Cluj, competiția celor mai luxoase mașini. De două ori pe lună se vinde o mașină de 500.000 de euro
wowbiz.ro
Cum arăta apartamentul în care Ioana Tufaru s-a mutat cu chirie! "Plătim 1200 lei pe lună. Sperăm că ne vom descurca" | Exclusiv
Spynews
Primele declarații ale familiei lui Andrei Perneș, după înmormântare! Clipe sfâșietoare pentru sora lui: ”Încă aștept să te mai văd” | FOTO
Spynews
Prognoza meteo în perioada 24 februarie – 28 februarie. Valul de ger aduce temperaturi extreme. Când se încălzește vremea
Evz.ro
Cea mai mare notă de la Bamboo: 104.000 de euro. Ce făcea Joshua Castellano
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
FOTO. Serena Williams, în costum de baie. Neverosimil: cât a putut slăbi!
kanald.ro
Doliu pe scena teatrului din România! Actrița Maria Andreea Raicu s-a stins din viață
Cancan.ro
EL e șoferul de 19 ani care a ucis-o pe Diana, din Câmpia Turzii? Făcea liniuțe pe șosea cu doi tineri în mașină
Playsport.ro
INCREDIBIL! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Veste uriașă pentru Călin Georgescu. Va fi extrem de fericit: Întrunește condițiile
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. „Eşti chiar tu în ambele poze?”. Transformarea uluitoare a vedetei
stirilekanald.ro
Nicușor Dan, mesaj pentru Donald Trump și JD Vance. Ce le-ar spune dacă ar fi președintele României: „Trebuie să ne întărim statul”
Alertă aeriană la Kiev în timpul reuniunii liderilor occidentali: ‘Pericol de rachete pe întreg teritoriul Ucrainei’
MediaFlux
Incredibila REACȚIE a lui TRAIAN BĂSESCU când a văzut doi CERȘETORI pe stradă! FABULOS cum a reacționat
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Cine este agentul KGB Krasnov? O ipoteză uluitoare!