Isărescu: Nimeni nu ne poate cere ca, din empatie cu debitorii în franci, să încălcăm grosolan legea

Banca Națională a României nu este abilitată, prin lege, să intervină în relațiile contractuale dintre clienți și instituțiile de credit și nici să supravegheze fiecare credit în parte, a declarat, luni, guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.
Iulian Tudor
09 feb. 2015, 13:26
Isărescu: Nimeni nu ne poate cere ca, din empatie cu debitorii în franci, să încălcăm grosolan legea

Nu suntem abilitați prin lege să intervenim în relațiile contractuale dintre clienți și instituțiile de credit. Ar fi și o greșeală! Nicăieri în Europa nu se calcă în picioare contractele între părți. (…) Nimeni nu ne poate cere ca din această empatie (față de clienții cu credite în franci — n. r.) să încălcăm grosolan legea„, a afirmat Mugur Isărescu, informează Agerpres.

Potrivit acestuia, BNR nu are inițiativă legislativă, însă Parlamentul poate să inițieze și să aprobe o lege care să dea posibilitatea intervenției într-un contract între două părți private, dar cu asumarea riscurilor ce decurg dintr-o astfel de acțiune.

Ar însemna asumarea riscurilor și o reacție absolut constituțională a băncilor privind riscurile și costurile la care sunt supuse printr-o asemenea intervenție legală. Aceste contracte au fost semnate de părți private, sunt documente legale și, dacă nu au fost semnate în condițiile legii, există calea atacului în justiție pentru clauzele ilegale. Nu avem nimic împotriva unei asemenea acțiuni, acele clauze să fie atacate în justiție și justiția să își spună părerea„, a spus Isărescu.

Guvernatorul BNR a atras atenția că intervențiile băncii centrale în cazul creditelor în franci elvețieni au apărut printre altele în urma catalogării francului elvețian, în plan public, ca fiind o „monedă toxică”. „Sunt mai mult de 100.000 de deținători de franci elvețieni în România și ei nu spun că au o monedă toxică în buzunare sau în conturile bancare”, a subliniat el.

Mugur Isărescu a adăugat că intervențiile sale au vizat și ‘speculațiile’ de tipul că persoanele care au luat credite în franci elvețieni au fost „momiți” sau „ademeniți” să ia astfel de credite. „Noi, la BNR, nu putem să lucrăm cu asemenea termeni. În instanță se poate dovedi. Am făcut aceste referiri din cauza faptului că mai toate acuzele la adresa BNR au o caracteristică: nu spun nimic concret”, a precizat acesta.

În context, șeful BNR a explicat ce înseamnă supravegherea prudențială care intră în sarcina BNR: „În cadrul supravegherii prudențiale, BNR asigură condițiile ca sistemul bancar să fie sigur și stabil”.

El a precizat că această supraveghere are două componente: macroprudențială, la nivelul sistemului, și microprudențială, la nivelul fiecărei bănci în parte. Totuși, banca centrală nu verifică fiecare credit în parte, a subliniat guvernatorul. „Sunt vreo două milioane de credite în sistemul bancar, fiecare cu vreo 100 de clauze. Dacă am fi responsabili cu fiecare credit, de ce nu am da noi creditele?!„, a mai spus Mugur Isărescu.

CITEŞTE ŞI: Românii cu credite în franci au plătit, până acum, rate mai mici decât cei cu credite în lei sau în euro

DailyBusiness
Scandal la Senat! Angajații îl huiduie pe Bolojan după anunțul reducerii posturilor
Spynews
Ramona Olaru, confesiuni dureroase despre copilăria ei! Și-a promis că nu se va întoarce niciodată în locul în care a crescut. Declarații exclusive la Viața fără filtru
Bzi.ro
Maurice Munteanu dă de pământ cu Melania Trump: „Părul prea coafat ca la concursurile de Miss din Europa de Est!“
Fanatik.ro
Singurele pensii care ar putea fi mărite în acest an. Anunțul momentului pentru milioane de pensionari
Capital.ro
Limită la bancomat. Anunț pentru românii care retrag bani cash de la ATM. Se aplică în toată țara
Playtech.ro
Prima reacție a Dacianei Sârbu după divorțul de Victor Ponta: Singurii care știu suntem noi. Nu vreau să...
DailyBusiness
Cum reacționează sistemul imunitar în cazul alergiilor de la veninul de albine. Descoperirile făcute de oamenii de știință
Adevarul
Profesorul Cătălin Avramescu, candidat la alegerile prezidențiale: „România ar trebui să dețină arme nucleare pentru a intimida Rusia”
wowbiz.ro
Vește șoc în lumea politică! Victor Ponta și Daciana Sârbu au divorțat după 19 ani de căsnicie
Spynews
”Un bărbat toxic nu se va schimba”. Dana Roba, mesaj tranșant pe rețelele de socializare, după despărțirea de Beniamin | FOTO
Spynews
Ea este Daria, tânăra de 19 ani care s-a stins din viață în accidentul din Craiova. Trei persoane și-au pierdut viața pe DN6: ”Am venit să luăm rămășițele” | FOTO
Evz.ro
Greșeala pe care toți șoferii o fac la semafor. Vine la pachet cu mai multe costuri
Ego.ro
Imaginile cu Daciana Sârbu de nerecunoscut! Cum arăta înainte să îl cunoască pe Victor Ponta
Prosport.ro
FOTO. Jurata de la show-ul de talente, fotografiată de paparazzi la întâlnirea cu celebrul milionar mai tânăr cu 12 ani decât ea
kanald.ro
Pensiile se majorează între 100 și 400 de lei din februarie. Ce documente trebuie depuse de pensionari?
Cancan.ro
Anda Adam participă la Asia Express 2025! Cine e colegul vedetei în emisiunea de la Antena 1
Playsport.ro
WOW! Corina Caragea a renunțat de tot la haine! Apariție unică pe net
Capital.ro
Călin Georgescu a anunțat în direct: Asta a fost finalul!
StirileBZI
Salariu de 500 de lei pe zi și trei mese, plus loc de cazare! Ce companie oferă aceste beneficii angajaților
Prosport.ro
FOTO. Cum arată fiica legendarului fotbalist. Tânăra divorțează după 9 ani
stirilekanald.ro
Anda, găsită moartă în casă! Câinii începuseră să-i devoreze trupul neînsuflețit
substantial.ro
Crin Antonescu propune restructurări în instituțiile statului pentru a aloca resursele în educație și sănătate
MediaFlux
PENSIE va fi DIGITALĂ. Anunțul Casei de PENSII pentru TOȚI românii
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Nu stăpânești engleza și n-ai habar de securitatea aeroportuară? Poți fi șeful Aeroporturi București