Cei 22 de români îşi duc traiul zilnic printre gunoaie şi şobolani, dorm pe paturi improvizate şi mănâncă din container. Florin, unul dintre ei, le prezintă jurnaliştilor germani clădirea în care stă de aproape şase ani alături de alte 21 de suflete.
„Trăim aici fără lumină, fără apă, fără căldură, doar să avem posibilitatea de a trimite acasă banii pe care îi câştigăm, ca să ne întreţinem familiile”, a marturisit Florin Moldovan, imigrant român
Iar banii pe care îi fac îi câştigă cu muncă. Cât e ziua de lungă, strâng fier vechi, cabluri şi sticle şi le duc la centrele de reciclare.
„Predau la centrul de reciclare aceste cabluri. Pe un kilogram primesc 1,30 euro”, a spus Cristian Fărcaş, imigrant român
Banii nu-i folosesc pentru a supravieţui, ci îi trimit acasă. Aceştia sunt cei doi copii ai lui Cristian, pentru care românul în vârstă de 36 de ani se luptă zi de zi peste hotare, deşi nu ştie o boabă de germană.
„Nu fur, vreau să muncesc. Aş munci cu plăcere şi la serviciul de salubritate”, a mai spus Moldovan.
Vezi: Drama copiilor români în Olanda. Sunt expuşi la alcoolism şi abuzuri, trăiesc în condiţii mizere
Şi, chiar dacă traiul lui în Germania nu e de vis, el nu vrea să se întoarcă acasă.
„Nu mă întorc în România. Aici câştig 300 de euro pe lună, mult mai uşor decât în România”, marturiseste romanul.
Impresionaţi de condiţiile mizere în care locuiesc românii, jurnaliştii de la RTL au vrut să-i ajute şi au sesizat autorităţile. Acestea spun însă că românii stau pe un teren privat şi nu pot fi ajutaţi de stat. Cum nu au acte, ei practic nici nu există pentru statul german.