Şeful Inspectoratului Şcolar Judeţean Bistriţa Năsăud, Camelia Tabără, a declarat marţi că în cursul acestei zile o comisie a ISJ a mers la Piatra Fântânele pentru a sta de vorbă cu cei implicaţi şi pentru a lămuri situaţia, iar după ce au fost ascultate o parte din persoanele implicate s-a constatat că lucrurile sunt contradictorii şi nu se poate trage vreo concluzie deocamdată.
„Lucrurile sunt contradictorii. Nu am putut trage niciun fel de concluzie deocamdată. O parte din copii spun că e foarte bine şi că învăţătoarea foloseşte tonul potrivit, sunt şase copii care spun că nu este tonul potrivit. Luăm declaraţii de la toată lumea, le procesăm, adunăm documentele şi în câteva zile dăm o rezoluţie”, a afirmat Camelia Tabără.
Ea a menţionat că o decizie în acest sens va fi luată la începutul săptămânii viitoare, verificările urmând să continue.
Şase părinţi au depus săptămâna trecută o sesizare la nivelul instituţiei, reclamând că o învăţătoare de la unitatea şcolară din Piatra Fântânele le-ar vorbi urât copiilor şi i-ar lovi. Învăţătoarea predă pentru 16 copii, aceştia fiind în clasele I-IV. ISJ Bitriţa Năsăud a precizat că învăţătoarea nu a fost acuzată până acum de asemenea practici, deşi nu se află în primul an de predare în localitatea Piatra Fântânele.
De asemenea, mai mulţi părinţi au sesizat şi Poliţia, oamenii legii începând verificările în acest caz.