Islamiştii plănuiau un atentat în Albania, cu ocazia unui meci de fotbal. 20 de suspecţi au fost arestaţi

Un atentat islamist care urma să aibă loc, sâmbătă, în Albania, cu ocazia unui meci de fotbal între echipa națională a acestei țări și cea a Israelului, a fost dejucat de serviciile de securitate albaneze în cursul acestei săptămâni, informează AFP, citând surse locale. Importante măsuri de securitate au fost luate, inclusiv prin desemnarea altui teren de joc pentru meci în locul celui din Shkodra (nord), vizat de islamiști, la Elbasan (în centrul țării).
Iulian Tudor
13 nov. 2016, 07:21
Islamiştii plănuiau un atentat în Albania, cu ocazia unui meci de fotbal. 20 de suspecţi au fost arestaţi

Potrivit presei locale, evenimentul sportiv constituia una dintre țintele unei rețele islamiste anihilate în cursul săptămânii în Albania, Kosovo și Macedonia, care intenționa să comită atacuri în aceste țări. 20 de persoane au fost arestate, au anunțat autoritățile celor trei țări, potrivit Agerpres.

La Elbasan, localitate situată la 45 km de Tirana, peste 2.000 de polițiști și sute de agenți ai serviciilor specializate au fost mobilizați sâmbătă, iar accesul pe străzile din jurul stadionului a fost controlat riguros, a anunțat poliția.

Blocuri din beton fuseseră amplasate în jurul stadionului, iar pe imobilele din jur lunetiști ai forțelor de ordine au ocupat poziții, în timp ce zona era supravegheată și dintr-un elicopter.

De asemenea, tunelul care face legătura între Tirana și Elbasan a fost închis circulației cu patru ore înainte de începerea meciului.

În acest context tensionat, forțele aniteroriste albaneze au arestat la Guras (centru est) un fost combatant al grupării jihadiste Statul Islamic (SI), a anunțat un purtător de cuvânt al Ministerului de Interne.

El nu a precizat dacă individul respectiv — Ervin Duka (29 de ani), revenit din Siria după ce fusese rănit acolo — este suspectat că ar face parte din rețeaua anihilată.

La domiciliul său au fost descoperite arme, muniții și explozibili.

Printre presupușii membri ai celulei desființate, patru au fost arestați în Albania. Unul dintre ei — Medat Hasani — este un fost combatant al SI, iar ceilalți trei sunt un imam autoproclamat, un coafor și un medic, indică poliția.

Potrivit cifrelor furnizate de autorități, peste 550 de musulmani macedoneni, kosovari și albanezi s-au alăturat jihadiștilor în Siria și în Irak, peste o sută dintre ei pierzându-și viața în lupte.

CITEŞTE ŞI: Atentat terorist dejucat în Arabia Saudită. Jihadiştii de la Stat Islamic au vrut să arunce în aer un stadion

DailyBusiness
Iarna revine în forță! România, lovită de un nou val de ninsori în plină primăvară
Spynews
Bella Santiago a fost operată, după ce s-a accidentat în vacanță. Cum se simte fosta concurentă de la Power Couple
Bzi.ro
Cătălin Scărlătescu a povestit momentul în care a cerut-o pe Doina Teodoru: „Am umblat o lună cu inelul în buzunar!“
Fanatik.ro
Locul din România care devine un punct strategic pentru securitatea Europei de Sud-Est. Se va construi un nou cheu militar și facilități logistice moderne
Capital.ro
S-a aflat cine îl înlocuiește pe Călin Georgescu. El e omul care va cuceri România
Playtech.ro
Poţi obliga vecinul să taie un copac dacă blochează lumina în casa ta? Ce spune exact în lege
DailyBusiness
Călin Donca îi învață pe români cum să facă bani în 2025: „Eu puteam să fiu mult mai bogat decât sunt”
Adevarul
De ce are nevoie Trump de metale din pământuri rare și ce legătură au Ucraina și Groenlanda cu acestea
wowbiz.ro
Alex Dobrescu, reținut pentru trafic de droguri! Descoperirea făcută de anchetatori acasă la el. Încă o lovitură pentru Cristina Cioran, după împăcarea cu tatăl copiilor săi | Surse
Spynews
Cum arată camera cântăreței Minodora. Multe doamne doar visează la așa ceva / FOTO
Spynews
Top 3 zodii care vor începe un nou capitol luna aceasta. Au reușite pe plan personal și profesional
Evz.ro
Dezastru pentru o fabrică istorică din România. Se anunță concedieri masive
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
Cât de frumoasă este Sorana Cîrstea. Iubita lui Ion Țiriac jr. a făcut senzație cu apariția ei pentru WTA
kanald.ro
Cutremur miercuri seară în România! Ce magnitudine a avut seismul și în ce regiune s-a produs
Cancan.ro
Marius Moga, anunț șoc după 10 ani alături de Bianca Lăpuște: Fiecare pe drumul lui
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Românii sunt datori cu bani la stat. Formular obligatoriu la ANAF. Se completează în nume personal
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Teodora Stoica, apariție spectaculoasă în costum de baie. Cât de bine arată fiica lui Meme Stoica
stirilekanald.ro
De ce a murit, de fapt, Luca Manolache! Descoperire șocantă la autopsie
Danemarca finanțează producția de arme în Ucraina pentru a accelera livrările și a reduce costurile
MediaFlux
Șase persoane, reținute de DIICOT! Acestea sunt acuzate de constituire de grup infracțional organizat și trădare
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Acuzaţii grave: Un fost preşedinte insinuează că MApN ar fi penetrat de serviciile de informaţii ruseşti