Consiliul de Administraţie al Colegiului „Iulia Haşdeu” din Bucureşti a depus şi o sesizare la Parchetul de pe lângă Judecătoria sectorului 2 în legătură cu acest caz. În urma acestei sesizări, s-a dispus suspendarea contractului de muncă al profesorului începând de marţi, 6 ianuarie, pe toată perioada desfăşurării cercetărilor.
Şi Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 în legătură cu profesorul de istorie.
„În urma apariţiei în presă a unor materiale referitoare la posibila implicare a unui profesor de la Colegiul Naţional ‘Iulia Haşdeu’ într-un conflict privind obligarea elevilor în a achiziţiona cărţi, Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti (ISMB) a constituit o echipă de control care s-a deplasat la unitatea de învăţământ, în data de 15 decembrie”, anunţa ISMB pe 16 decembrie.
Elevii de la Colegiul Haşdeu au declarat că profesorul îi obliga să cumpere un altas de istorie care costă 25 de lei, cartea profesorului, „Imaginea publică a monarhiei în România”, care costă 50 de lei şi o revistă lunară pentru care plăteau 9 lei, potrivit tvr.ro.
ÎNREGISTRARE: Domnişoara care se ocupă de strânsul obiectelor…de reviste, plus carte. Vino pe partea cealaltă, te rog, ca să-mi spui cum stăm, să văd cui rup capul! Cred că am să rup capul la mulţi…
Consecinţele pentru elevii care nu cumpără cărţile par să le afecteze şi situaţia şcolară.
ÎNREGISTRARE: Dacă nu vă rezolvaţi problemele, nu e nicio problemă, rămâneţi cu situaţia neîncheiată la istorie!…Eu vin la ore şI fac ore. Intru la ore şI dacă Nu v-aţi rezolvat aceste probleme, ieşiţi voi!
Opţiunea de a nu cumpăra cărţile este exclusă din start.
ÎNREGISTRARE:
– Nu vă supăraţi, pot să fac jumătate-jumătate cu colega mea de bancă cartea?
– Nu!
– Păi de ce?
– Păi poate nu-mi permit să dau 50 de lei pe cartea respectivă!
– O să-ţi permiţi!
– Domnişoară, nu facem o discuţie pe tema asta aici. În particular pot să discut cu tine, în faţa clasei ai aceleaşi drepturi şi aceleaşi obligaţii …
– Păi da, dar…
– Ieşi afară, te rog frumos, ieşi afară! Şi ne vedem la cancelarie!
Profesorul de istorie Niculae Cristea a declarat că în afara atlasului care înlocuia manualul de istorie nu le-a cerut nimic elevilor. Mai mult, dascălul susţine că înregistrarea este scoasă din context.