Numărul raportat marţi de Israel reprezintă un salt comparativ cu săptămâna trecută, deşi şi numărul de teste a crescut de asemenea uşor. Potrivit Ministerului, 6,63% din aproximativ 153.000 de teste au fost pozitive în ultimele 24 de ore. Douăsprezece persoane infectate au murit şi numărul de bolnavi grav a scăzut la 678.
Copiii cu vârsta de până la 9 ani continuă să reprezinte cel mai mare număr din noile infecţii.
Începând din iunie, numărul de noi cazuri în Israel a crescut din nou semnificativ. Țara are acum peste 72.000 de cazuri active, față de mai puțin de 200, cât avea de la începutul lunii iunie. În vârful celui de-al treilea val, din iarnă, erau peste 88.000 cazuri active, cel mai mare înregistrat în ultimul an şi jumătate. De când a început pandemia la începutul anului trecut, peste un milion de israelieni au fost infectați de virus – adică mai mult de unul din zece, potrivit The Jerusalem Post.
Până în prezent, doar 59% din aproximativ 9,4 milioane de israelieni au fost vaccinaţi de două ori. Aproape 17% au primit deja o a treia doză de vaccin anti-COVID-19.
La sfârşitul lunii iulie, Israelul devenea prima ţară din lume ce administrează a treia doză de rapel.