Israelul are în premieră ambasador la NATO

Ambasadorul Israelului la Uniunea Europeană va fi de acum și ambasadorul la NATO, o premieră pentru această țară care nu a avut reprezentare diplomatică pe lângă Alianța Nord-Atlantică, a transmis luni misiunea Israelului la UE, potrivit AFP.
Filip Stan
19 sept. 2016, 14:41
Israelul are în premieră ambasador la NATO

Deschiderea acestei misiuni diplomatice la sediul NATO de la Bruxelles a fost anunțată în iunie.

Este una dintre urmările normalizării relațiilor dintre Israel și Turcia, oficializată în urmă cu trei luni, după șase ani de tensiuni. Turcia, care este unul dintre pilonii NATO, s-a opus până acum prezenței acestei misiuni diplomatice.

În cadrul unei ceremonii oficiale care a avut loc vineri la sediul Alianței Nord-Atlantice, Aharon Leshno-Yaar a fost „primul ambasador israelian care și-a prezentat scrisorile de acreditare secretarului general al NATO”, Jens Stoltenberg, se arată într-un comunicat al misiunii Israelului la UE.

Cei doi au discutat despre „formularea unui nou Plan de Acțiune comun între Israel și Alianță”, se subliniază în document, Israelul insistând asupra faptului că „împărtășește valorile care stau la baza NATO și se consideră un membru al familiei transatlantice”.

Născut la Tel Aviv în 1955, Aharon Leshno-Yaar a fost numit de puțin timp ambasador la UE, după ce anterior a ocupat un post în Divizia de organizații internaționale a Ministerului israelian al Afacerilor Externe.

Cariera sa de diplomat, începută în 1981, l-a dus anterior la Washington, Canberra, Singapore sau Geneva, unde a fost ambasador pe lângă Consiliul ONU pentru drepturile omului din 2008 până în 2012.

În iunie, Jens Stoltenberg a declarat că Israelul este un partener activ al Alianței de 20 de ani și că este timpul să se intre într-o nouă etapă a cooperării între cele două părți.

DailyBusiness
Bolojan, anunț de ultimă oră! Consultările cu partidele, moment decisiv pentru viitorul României în Europa!
Spynews
Sese de la Mireasa este distrus de durere după moartea lui Andrei Perneș! Ce a apărut pe contul lui de Instagram | FOTO
Bzi.ro
Dezvăluire dureroasă făcută de Loredana despre mama ei: „Încerc să nu am regrete!“
Fanatik.ro
Vești bune pentru românii care stau la casă. Cum pot să primească bani de la stat pentru panourile fotovoltaice
Capital.ro
Călin Georgescu, îngenuncheat. Verdictul definitiv al ICCJ a venit astăzi, 26 februarie
Playtech.ro
Când se virează pensiile în martie 2025. Cei care le primesc prin Poștă vor aștepta mai mult. De ce întârzie plățile
DailyBusiness
Laptele e mai ieftin în Italia decât în România. Prețurile de la raft te vor lăsa fără cuvinte!
Adevarul
Regretele românilor întorși din Occident: „Oamenii sunt ofticați și cu capsa pusă - mă înfioară”
wowbiz.ro
Cine este femeia care și-a pierdut viața după ce a fost lovită de o bucată de gheață în Chiajna! Avea doar 35 de ani
Spynews
Ce a învățat Sore după despărțirea de tatăl fiicei sale. Pe ce pune accent în creșterea lui Erin: „Copiii se adaptează”
Spynews
Lecția de viață primită de Ruby de la bunica sa! Sfaturile care au marcat-o pe artistă / VIDEO
Evz.ro
Percheziții de amploare în ancheta finanțării campaniei lui Călin Georgescu
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
FOTO. „Eşti chiar tu în ambele poze?”. Transformarea uluitoare a vedetei
kanald.ro
Adevărul despre vânătaia de pe mâna lui Donald Trump. Cu ce explicație vine Casa Albă
Cancan.ro
Ea este femeia ucisă de un țurțur în Militari Residence. Dezvăluirile uluitoare ale martorilor
Playsport.ro
INCREDIBIL! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Călin Georgescu, dus cu forța la psihiatru?! Cutremur total în România: Îi e frică…
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
GALERIE FOTO. Apariție incendiară, într-un corset care a lăsat la vedere prea mult
stirilekanald.ro
George Simion, despre perchezițiile în care ar fi vizat Horațiu Potra: "Continuă abuzurile, nu găsesc dovezi". Ce iși dorește liderul AUR
Ministrul Educației anunță reforme în învățământul liceal, reintroducând materiile de cultură națională
MediaFlux
BANI de la STAT dacă locuiești la CASĂ! Cine primește MII de EURO
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Elon Musk își „dă cu Tesla-n… cap”: implicarea politică și prăbușirea vânzărilor în Europa