Istoria MEDICINEI în IMAGINI cotroversate: Aparate şi practici care ţi-ar fi făcut mai mult rău decât bine

Din cele mai vechi timpuri oamenii au încercat să găsească noi metode de tratare a diferitelor afecţiuni. Cu toate că multe dintre ele au revoluţionat medicina şi înţelegerea corpului uman, există şi invenţii care au dus la morţi sigure. Printre acestea se numărăr apa radioactivă folosită drept medicament.
Claudiu Popa
15 feb. 2014, 07:06
Istoria MEDICINEI în IMAGINI cotroversate: Aparate şi practici care ţi-ar fi făcut mai mult rău decât bine

Imaginile de mai jos prezintă o altă faţă a medicinei, oferind o imagine de ansamblu a greşelilor pe care oamenii au trebuit să le facă pentru a ajunge în stadiul de astăzi. Cu toate acestea, cei care le-au văzut sunt fericiţi că nu au trăit într-o eră în care apa radioactivă era considerată medicament sau fierăstrăul făcea parte din ustensilele chirurgilor. Mai mult, primele anestezice au apărut abia în 1855, iar operaţiile de până atunci erau făcute „pe viu”.

Citeşte şi Cele mai vechi imagini ale Universului de până acum, surprinse de telescopul Hubble FOTO

Citeşte şi Cum arată cel mai SEXY ginecolog din lume. Multe femei şi-ar dori să-i fie paciente FOTO

Manechinul de mai jos ajuta studenţii la Medicină să înveţe cum să devină moaşe

Urmăreşte mai multe fotografii despre istoria medicinei în imagini controversate în GALERIA FOTO.

DailyBusiness
Cum reacționează sistemul imunitar în cazul alergiilor de la veninul de albine. Descoperirile făcute de oamenii de știință
Spynews
Gogoșele minciunele ca la bunica acasă! Rețeta care îți va aduce aminte de copilărie! Se fac rapid și sunt delicioase
Bzi.ro
Maurice Munteanu dă de pământ cu Melania Trump: „Părul prea coafat ca la concursurile de Miss din Europa de Est!“
Fanatik.ro
Cinci zodii au protecție totală începând din 22 ianuarie. Vine cea mai de succes perioadă, Balanțele au tras cartea norocoasă
Capital.ro
EL va fi înlocuitorul lui Călin Georgescu. Va strânge chiar mai multe voturi: E redutabil!
Playtech.ro
Cum pot obține pensionarii o reducere de 50% la biletele de tratament și unde le pot folosi?
DailyBusiness
Capcanele contractelor prin telefon. Cum îți poți pierde banii și liniștea în doar câteva minute!
Adevarul
Cât de nazist a fost gestul făcut de Elon Musk la învestirea lui Donald Trump: „Nu știu cât a învățat el istorie”
wowbiz.ro
Vește șoc în lumea politică! Victor Ponta și Daciana Sârbu au divorțat după 19 ani de căsnicie
Spynews
Justin și Hailey Bieber s-au despărțit?! Ce indiciu anunță o posibilă separare la Hollywood | FOTO
Spynews
Cine e tânăra în vârstă de 34 de ani găsită moartă în casă, în Târgu Jiu. Trupul Andei a fost mâncat de câinii pe care îi avea / FOTO
Evz.ro
Zodii care își schimbă viața total. Vor avea o nouă mare pasiune
Ego.ro
Imagini neașteptate cu Melania Trump! Mulți s-au întrebat dacă ea e în aceste poze
Prosport.ro
FOTO. Jurata de la show-ul de talente, fotografiată de paparazzi la întâlnirea cu celebrul milionar mai tânăr cu 12 ani decât ea
kanald.ro
Cine a creat rochia purtată de Melania Trump. Cât a costat creația unică a designer-ului care le-a îmbrăcat și pe Hillary Clinton, Laura Bush sau Michelle Obama
Cancan.ro
Anda, o tânără de 34 de ani din Târgu-Jiu, a fost găsită moartă în propriul apartament 😢
Playsport.ro
WOW! Corina Caragea a renunțat de tot la haine! Apariție unică pe net
Capital.ro
Călin Georgescu, interzis la prezidențiale?! Este obligatoriu pentru orice candidat la prezidențiale
StirileBZI
Călin Georgescu a luat decizia! Ce platformă a lansat candidatul la președinție
Prosport.ro
FOTO. Cum arată fiica legendarului fotbalist. Tânăra divorțează după 9 ani
stirilekanald.ro
Anda, găsită moartă în casă! Câinii începuseră să-i devoreze trupul neînsuflețit
substantial.ro
Furtună rară de zăpadă lovește sudul Statelor Unite: cel puțin patru decese din cauza frigului
MediaFlux
RĂZBOIUL e la FINAL! Trump PUNE LA cale PLANUL cu Zelenski
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Posibil spionaj de înalt nivel: Serviciile de informații maghiare, investigate la Strasbourg!