ISU Bucureşti: Nu au fost primite apeluri pentru a interveni ca urmare a cutremurului

La dispeceratul Inspectoratului pentru Situații de Urgență București-Ilfov nu au fost primite apeluri pentru a interveni ca urmare a cutremurului cu magnitudinea de 5,3 grade pe scara Richter ce a avut loc sâmbătă dimineață la orele 02,11, se arată într-o informare a instituției transmisă, sâmbătă.
Alina Costache
24 sept. 2016, 05:41
ISU Bucureşti: Nu au fost primite apeluri pentru a interveni ca urmare a cutremurului

Potrivit sursei citate, au fost însă apeluri prin care cetățenii întrebau cum ar trebui să procedeze imediat după cutremur, să părăsească sau nu locuința.

În Centrul Istoric a fost trimisă o autospecială în recunoaștere pentru a fi identificate problemele apărute.
Un cutremur cu magnitudinea 5,3 a avut loc sâmbătă dimineață la orele 02,11 în România, în zona Vrancea, conform unui anunț Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului.

Potrivit agenției americane United States Geological Survey (USGS), seismul s-a produs la șapte kilometri vest de comuna Nereju, județul Vrancea, la o adâncime de 88,3 kilometri.

Cutremurul a fost resimțit puternic în București și Republica Moldova, potrivit martorilor oculari.

În luna septembrie, în România au avut loc peste 25 de cutremure, cu magnitudini cuprinse între 2,5 și 4,3 grade pe scara Richter.

În 2015, cel mai puternic seism a avut magnitudinea de 4,9 grade pe scara Richter și s-a înregistrat în data de 29 martie, în județul Buzău.

Potrivit datelor INFP, cea mai importantă mișcare tectonică din România în ultimii ani a fost înregistrată în anul 2014, pe 22 noiembrie, când s-a produs un cutremur de 5,7 grade pe scara Richter, acesta fiind resimțit și la București.

Citeşte şi CUTREMUR ÎN VRANCEA: Seismul s-a simţit în Moldova, Ucraina şi Bulgaria

 

DailyBusiness
Ilie Bolojan, anunț crucial înaintea deciziei europene pentru Ucraina: „Susținerea Ucrainei este și pentru pacea României”
Spynews
Ultimele cuvinte ale lui Luca Manolache, fotbalistul de la FCSB, mort la 19 ani. Mama lui a făcut declarații sfâșietoare
Bzi.ro
Cătălin Scărlătescu a povestit momentul în care a cerut-o pe Doina Teodoru: „Am umblat o lună cu inelul în buzunar!“
Fanatik.ro
Gigantul din România care face angajări pe bandă rulantă. Nu e nevoie de studii superioare, iar pe lângă salariu se oferă și 5 prime speciale
Capital.ro
Călin Georgescu, de neoprit! Anunțul care distruge România: Avem binecuvântarea Rusiei
Playtech.ro
Regiuni în care româna este limbă oficială. Ţara în care aproape două milioane de români sunt autonomi
DailyBusiness
Iarna revine în forță! România, lovită de un nou val de ninsori în plină primăvară
Adevarul
Trump vrea să distrugă Uniunea Europeană — și să o reconstruiască după chipul său - Politico
wowbiz.ro
Cine o însoțește la cumpărături pe Daciana Sârbu, după divorțul de Victor Ponta? WOWbiz a prins-o „în flagrant” | PAPARAZZI
Spynews
Apariția cu care foștii concurenți de la Power Couple și-au îngrijorat fanii. Ce au pățit Cesima și Theo Zeciu / FOTO
Spynews
5 flori pe care să nu le dăruiești niciodată de 8 Martie. Ce semnificație au, de fapt
Evz.ro
Tragedie în fotbalul românesc. A murit în floarea vârstei
Ego.ro
Verdict în cel mai mare PROCES cu SCANDAL din lumea mondenă! Declarațiile EXCLUSIVE ale învinsei
Prosport.ro
Teodora Stoica, apariție spectaculoasă în costum de baie. Cât de bine arată fiica lui Meme Stoica
kanald.ro
Constanța este sub alertă de gripă aviară! Boala se poate transmite și la oameni! Cu ce avertisment vin specialiștii
Cancan.ro
Era sau nu vaccinat Luca Manolache?! Mama lui rupe tăcerea: 'Peste tot ne întrebau însă dacă a
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Călin Georgescu intră direct în turul 2! S-a dat verdictul chiar acum
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Andreea Prisăcariu, imagini în costum de baie
stirilekanald.ro
'Mami, mami, nu...' Ultimele cuvinte ale lui Luca Manolache, înainte să moară! E cutremurător
Cine este generalul roman in varsta de 101 ani acuzat de tradare in favoarea Rusiei.
MediaFlux
Răsturnare de situație la prezidențiale. Cifrele arată cine intră în turul doi
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Statul Geția: distopia moșilor viguroși și a Babelor de Fier