În timpul anchetei Rise, jurnaliştii au descoperit că pe site-ul ministerului Fondurilor Europene, datele contractuale ale firmei lui Barna erau anonimizate. În vara anului 2016, ministrul Ghinea, actual lider USR, a hotărât ca toate contractele din bani europeni și subcontractorii/furnizorii firmelor câștigătoare de proiecte să fie făcute publice online, într-un demers de transparentizare.
„Achizițiile din proiectele DCG (firma lui Barna- n.red) au fost anonimizate în baza de date a ministerului. Spre comparație, proiectele Teamnet – holdingul fondat de mogulul PSD, Sebastian Ghiță, cu care Cristian Ghinea s-a aflat în conflict deschis la începutul mandatului său de ministru – sunt transparentizate corect”, notează jurnaliștii sursei citate, în ancheta de presă care l-a pulverizat politic pe Barna în campania pentru alegerile prezidențiale, arată PSNews.
Ancheta a arătat şi ce s-a întamplat, de fapt, în culisele acestei afaceri ciudate, în care Barna, care ocupa pe atunci funcția de secretar de stat în ministerul Fondurilor Europene, a fost favorizat prin ocultarea informațiilor despre afacerile sale cu bani europeni. De ce avea nevoie Barna ca afacerile sale să fie anonimizate și protejate?
În mai 2016 intră în scenă anonimul (la vremea aceea) Radu Nicolae Mihaiu, angajat de bunul sau prieten Cristian Ghinea- ministrul Fondurilor Europene, în funcția de consilier personal al ministrului, pe probleme de IT. Mihaiu conducea atunci un SRL fără angajaţi, deținea un apartament luat cu credit, cu o suprafaţă de 75 de mp și un automobil marca Mazda.
Prezentat ca specialist în publicitatea online, acesta încercase, fără succes, timp de zece ani să-și pună pe picioare o afacere în industria IT și de software. Ce n-a reușit în zece ani urma să realizeze după ce a intrat în politică, în USR, în mai puțin de trei ani. Având susținerea celui pe care l-a ajutat, viitorul său șef Dan Barna, și a lui Cristi Ghinea, cel care l-a inventat politic. Acum, Mihaiu este unul din liderii USR și candidat la Primăria Sectorului 2 din Capitală.
Mihaiu se prezenta în 2016 drept un programator de software și a fost angajat la minister cu un scop precis, după cum mărturisește chiar el într-o prezentare pe pagina usrplus.ro:
„Radu Mihaiu a inițiat și zece proiecte de lege pentru debirocratizare și digitalizare (fără să aibă vreo expertiză dovedită- n.red). A publicat în format deschis toată arhiva de contracte pe fonduri europene”. Aflăm astfel că actualul USR-ist Mihaiu este cel care s-a ocupat în mod direct de publicarea online a arhivei de contracte a MFE și, implict, de anonimizarea contractelor din bani europeni, cel care ocupa atunci funcția de consilier al ministrului Ghinea, actual lider USR si colegul de minister al lui Barna, actualul președinte USR.
Această afacere, prin care Barna a fost protejat, a născut un solid parteneriat politic în trei: Ghinea a jucat rolul principal în impunerea lui Barna la conducerea USR, apoi Ghinea ajunge europarlamentar și „creierul” partidului, iar anonimul programator Mihaiu este impus inițial președinte al USR sector 2 din București, apoi candidat la primărie. Pentru a-i asigura postul de candidat lui Mihaiu la primăria sectorului 2, Dan Barna a amenințat că va rupe alianța cu PNL pe București. În final, preşedintele PNL Ludovic Orban a cedat insistenței lui Barna şi astfel numele lui Mihaiu se va regăsi pe buletinele de vot din sectorul 2 al capitalei. În acel moment a fost neclar pentru toată lumea de ce un anonim politic, ca Radu Mihaiu, fără notorietate și fără experiență administrativă a fost impus candidat al alianței PNL-USR-PLUS.
În anul 2014, după opt ani de încercări nereuşite în domeniul privat, conform datelor Ministerului de Finanțe, Radu Mihaiu deținea 25% din SRL-ul E-dea Works, iar firma avea zero angajați și un profit anual de 20 de mii de euro. Lui Mihaiu i se cuveneau așadar dividende de circa 5000 de euro pe an, adică atât cât câştigă lunar un angajat de nivel mediu din domeniul respectiv, în România anului 2014. Mihai nu avea salariul plătit pe firma E-Dea Works, așadar trăia practic la limita sărăciei. La acea data, în 2014, averea lui Mihaiu era compusă dintr-un apartament cu două camere cumpărat prin credit ipotecar în anul 2009, cu o valoare modestă de circa 50 de mii de euro, plus o mașină Mazda cumpărată în 2008. Așadar, afacerea lui Mihaiu și situația lui financiară nu mergeau deloc pe roze înainte cu doi ani de a intra în politică și de a-și începe fulminanta ascensiune.
Averea din iunie 2016
Prima lui declarație de avere confirmă statutul lui Radu Mihaiu de mic dezvoltator de software, cu venituri la limita supraviețuirii. Astfel, pe 9 iunie 2016, aflat în funcția de consilier al ministrului, Mihaiu declara că a încasat salariu ca administrator de la firma E-Dea Works de 12.000 de Ron pe an (adică 1000 de lei pe lună), în plus a mai încasat din drepturi de proprietate intelectuală alți 14.000 de ron pe an (adică 1160 de lei pe lună). Mihaiu a declarat mașina cumpărată în 2008 (cu șase ani înainte) și apartamentul de 75 de metri patrati cumpărat prin credit în 2009. De asemenea, IT-istul devenit peste noapte consilier de ministru a declarat trei conturi bancare în care aflau circa 50.000 de ron.
Averea din august 2016
Pe 8 iulie 20016, Ghinea, ministrul Fondurilor Europene, reușește să-l impună pe prietenul său Mihaiu în importanta funcție de scretar de stat, acesta fiind practic egalul lui Dan Barna, care ocupa o funcție similară. Mihaiu depune o nouă declarație de avere ce se dovedește de data asta plină de surprize: Mihaiu declara trei conturi la ING Bank în valoare de 286.000 de Ron, 190.000 de Ron și 4.800 de euro. Practic, la interval de două luni după ce este numit consilier de ministru apoi secretar de stat, îi ajunge în cont suma de 120.000 de euro! În condițiile în care l-a numirea în funcție, în luna mai 2016, avea circa 12.000 de euro cash în conturi! Verificând datele financiare ale firmuliței de soft E- dea Works reiese că, în anul fiscal precedent, 2015, compania a făcut un profit oarecum similar de 120.000 de euro, însă Mihaiu avea drepturi de doar 25% din dividende.
Averea din 2019- 2020
În 2017, Radu Mihaiu și Cristian Ghinea, fostul lui șef, se regăsesc în USR. Ghinea devenise deputat USR în decembrie 2016, abandonându-l aparent pe Dacian Cioloș, care încerca atunci să-și creioneze o carieră politică independentă de USR și Nicușor Dan. În 2017 însă, în urma unui referendum ciudat, Nicușor Dan își dă demisia de la șefia partidului. În urma unor alegeri la fel de ciudate, organizate online, subalternul lui Ghinea, Dan Barna de data asta, ajunge președinte interimar al USR. Este timpul ca Radu Mihaiu să-și înceapă adevarata carieră politică, ghidonat din umbră de Ghinea.
În noiembrie 2018, Radu Mihaiu era simplu membru al organizației USR sector 2 din București și candida pentru un loc pe lista de europarlametari ai partidul în competiția internă. Până în primăvara anului 2019, la europarlametare, Mihaiu reușește să devină, în urma unor jocuri de culise, șeful organizației sector 2 din Capitală. La pachet, obține prezența pe lista de candidați la europarlametare, pe un loc neeligibil.
În schimb, șeful său și protectorul său Ghinea prinde un loc eligibil. Relația sudată dintre Ghinea- Barna și Mihaiu, de pe vremea în care lucrau toți trei la ministerul Fondurilor Europene, începe să dea roade. Prietenii lui Mihaiu conduceau deja USR cu o mână forte, îndepărtându-i deja din partid pe „nicușoriști”, susținătorii lui Nicușor Dan. Așa a ajuns și Mihaiu șeful organizației USR sector 2.
Înaintea alegerilor europarlamentare din 2019, Radu Mihaiu depune încă o declarație de avere. Softistul sărac din mai 2016, de la E-dea Works SRL, se prezintă deja ca milionar. Mihaiu declara că a încasat dividende de 373.000 de RON de la firma la care deținea tot 25% din părțile sociale dar că, în mod ciudat, a împrumutat firma cu 340.000 de RON din bani proprii și că are în conturi aproximativ 50.000 de RON. În schimb, în declaraţia lui Mihaiu apar două credite, de 531.000 de RON și 41.000 de euro.
În anul 2018, Radu Mihaiu a mai cumpărat și un teren de 265 de metri pătrați în București și un apartament de 120 de metri pătrați, pe lângă apartamentul de 75 de mp pătrați cumpărat cu 10 ani în urmă.
Interesantă este şi evoluția firmuliței la care este angajat Radu Mihaiu. Dacă în 2014 avea zero angajați și de-abia făcea profit, în anul 2016 și 2017, când Mihaiu a intrat în politică și administrația centrală mică, E-dea Works SRL a devenit o firmă cu 13, apoi, în 2019, cu 18 angajați și cu profituri de 250.000 de euro, în 2016, și aproape 200.000 de euro, în 2018.
Toate datele oficiale arată o creștere spectaculoasă a averii și a afacerii „profesorului de informatică” Radu Mihaiu după ce a intrat în zona de influență USR. În condițiile în care, timp de 10 ani, a încercat să prospere în activitatea privată și nu a reușit.