Italia: Armata intră în austeritate şi se pregăteşte de reduceri drastice de personal şi echipamente

Armata italiană se pregăteşte de reduceri drastice, atât în privinţa personalului, cât şi a echipamentelor, din cauza crizei economice şi financiare grave cu care se confruntă ţara, a anunţat miercuri ministrul Apărării, amiralul Giampaolo Di Paola.
Romania TV
15 feb. 2012, 13:47
Italia: Armata intră în austeritate şi se pregăteşte de reduceri drastice de personal şi echipamente

„Astăzi, avem aproximativ 183.000 de militari şi 30.000 de civili în apărare. Trebuie să ajungem progresiv spre 150.000 de militari şi 20.000 de civili, cu o reducere a personalului de aproximativ 43.000 de persoane”, a declarat amiralul în faţa comisiilor de Apărare din Senat şi Camera Deputaţilor reunite în sesiune comună.

„Acest obiectiv va putea fi atins în circa zece ani prin reducerea cu 20 până la 30 la sută a angajărilor, transferul către alte administraţii şi forme de muncă temporare”, a adăugat el.

În ceea ce priveşte ofiţerii de rang înalt, amiralii şi generalii, al căror număr este în prezent de 425, „reducerea va fi mai mare de 30 la sută”, a precizat amiralul, adăugând că tăierile vor afecta grav şi subofiţerii.

În ceea ce priveşte echipamentele, amiralul Di Paola a anunţat reducerea de la 131 la 90 a numărului de avioane militare de ultimă generaţie F-35 pe care Italia le va cumpăra până în 2026.

Forţele terestre vor pierde două dintre cele 11 brigăzi în timp ce numărul tunurilor, al vehiculelor blindate, al pieselor de artilerie şi elicopterelor va fi, de asemenea, redus.

În cadrul marinei, numărul navelor şi submarinelor va trece de la 24 la 14, în timp ce cazărmile, bazele militare şi alte bunuri imobiliare ale armatei vor fi vândute „pentru a contribui la restructurarea Ministerului Apărării şi, la modul general, la asanarea financiară a ţării”, a adăugat amiralul.

Armata este „supradimensionată şi subfinanţată”, a declarat deja, marţi, ministrul, în timp ce prezenta liniile mari ale planului de reducere a cheltuielilor în ministerul său.

El a declarat, de asemenea, că Italia cheltuieşte 90 de cenţi din 100 de euro din PIB pentru armată, faţă de o medie de 160 de cenţi în UE.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Mesaj viral transmis de Piedone de Paște! Dușmanii lui au rămas fără cuvinte!
Fanatik.ro
Vești bune pentru mai mulți pensionari: veniturile cresc din luna mai. Cetățenii care primesc bani mai mulți
Capital.ro
România e în doliu. Sportul românesc a pierdut cel mai mare antrenor chiar în a doua zi de Paște. Va rămâne o legendă
Playtech.ro
Când este ridicarea ștergătoarelor infracțiune? Un avocat a explicat situațiile în care se dau amenzi
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Circumstanțele discutabile ale vizitei lui JD Vance la Vatican: „A intrat cu forța și a lăsat o lume fără Papă”
wowbiz.ro
Mihai Bobonete, în doliu! A murit chiar în noaptea de Înviere: „Ne-a părăsit acum câteva momente”
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
Minuni, întâmplări neobișnuite și legende petrecute în România în perioada Paștelui
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
kanald.ro
Unde va fi înmormântat Papa Francisc și cine l-ar putea înlocui pe acesta, potrivit Bisericii Catolice
Cancan.ro
De ce a murit Papa Francisc? Boala perfidă care l-a ucis în a doua zi de Paște
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Sold zero la contul bancar. Avertisment pentru românii cu banii pe card: Deplasați-vă la sediul unității bancare!
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
stirilekanald.ro
Cine ar putea să îl înlocuiască pe Papa Francisc. Următorul șef al Bisericii Catolice ar putea fi de culoare
Care sunt noile sume care vor intra pe cardurile de alimente. Data la care va fi livrata noua tranșă de bani
MediaFlux
O nouă zi liberă pentru români. Se modifică lista cu sărbătorile legale din Codul Muncii
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Liderul senatorilor PNL, Daniel Fenechiu, și-a tras vilă ANL în Voluntari dar ea se află… în București