Italia-Concordia: Fiecare pasager va fi despăgubit cu 11.000 de euro

Compania Costa Crociere, proprietarul navei Concordia, şi mai multe asociaţii ale pasagerilor care au supravieţuit naufragiului din 13 ianuarie, au ajuns vineri la un acord ce prevede despăgubirea fiecărui pasager cu 11.000 de euro, plus alte cheltuieli, transmit agenţiile internaţionale de presă.
Romania TV
27 ian. 2012, 10:48
Italia-Concordia: Fiecare pasager va fi despăgubit cu 11.000 de euro

Înţelegerea a fost anunţată după o zi de negocieri între companie şi asociaţii de consumatori reprezentând 3.206 persoane care nu au suferit răni în urma naufragiului.

„Acordul priveşte circa 3.000 de pasageri din 60 de ţări, dintre care în jur de 900 de italieni. Estimăm că aproximativ 85% dintre ei vor adera la acest acord”, precizează comunicatul transmis de Adoc, una dintre asociaţii.

Pe lângă cele 11.000 de euro, Costa Crociere le va mai plăti pasagerilor circa 3.000 de euro/persoană, reprezentând costul biletului şi eventuale cheltuieli de transport sau medicale. Copiii vor primi aceleaşi sume ca şi adulţii. Banii vor fi plătiţi în termen de o săptămână de la acceptarea ofertei, caz în care pasagerii sunt obligaţi să renunţe la acţionarea în justiţie a companiei.

Răniţii sau familile victimelor nu sunt vizaţi de înţelegere, a subliniat Adoc.

Pachebotul Costa Concordia, având la bord 4.229 de persoane, dintre care 1.000 de membri de echipaj şi de trei ori mai mulţi turişti, a naufragiat în seara zilei de 13 ianuarie, după ce a deviat de la ruta stabilită şi s-a izbit de o stâncă foarte aproape de insula Giglio, în largul coastelor Toscanei. Bilanţul provizoriu al tragediei este de 16 morţi şi 16 dispăruţi.

DailyBusiness
Sute de angajați din școlile de stat, concediați în urma unei ordonanțe. Decizia se aplică și medicilor
Spynews
Alessia Năstase a vorbit despre divorțul părinților ei, Amalia și Ilie Năstase. Cum a afectat-o separarea: „A fost o perioadă în care nu am înțeles unde mă duc"
Bzi.ro
Se știu primele echipe eliminate de la Asia Express 2025! La acest cuplu nu te așteptai să plece
Fanatik.ro
Proiectul de o importanță uriașă care face din România o superputere în lume. Țara noastră va beneficia de cele mai tari resurse
Capital.ro
Călin Georgescu revine direct președinte! Cutremur total în România. S-a dat undă verde
Playtech.ro
Vin din nou ninsorile. Vremea se schimbă radical, temperaturile scad cu 20 de grade în București
DailyBusiness
Dispar paracetamolul și amoxicilina din farmacii! UE a dat ordinul!
Adevarul
Imaginile virale cu căruțașii furioși din România i-au uluit pe străini. Turist american: „Sunt răi, izolați și furioși”
wowbiz.ro
Minerva este condusă astăzi pe ultimul drum! Fratele Gabrielei Dima, detalii exclusive despre înmormântarea de la Arad: „Slujba va fi ținută de cinci preoți” | EXCLUSIV
Spynews
Cotlete de porc în sos cremos după rețeta lui Chef Horia Manea. Secretul pentru un preparat fraged și gustos
Spynews
Alerta de vreme extremă a fost prelungită și în weekend! Meteorologii au anunțat precipitații mixte și vânt puternic
Evz.ro
Mutu și l-a luat asociat pe Pescobar. Sumă mare pentru o academie de fotbal
Ego.ro
Vedeta PRO TV regretă relația cu postul! Dezvăluiri neașteptate! EXCLUSIV
Prosport.ro
Reacția lui Jordan Chiles, după ce gimnasta din SUA a aflat ce s-a întâmplat cu apelul ei din proces
kanald.ro
Când are loc înmormântarea lui Răzvan, jandarmul împușcat accidental în cap. Familia nu își poate reveni din șoc: „Răzvaneeee...”
Cancan.ro
Iubita șoferului de TIR ucis pe autostradă, în Belgia, și-a refăcut viața! 'Binecuvântat este acel sentiment când te bagi în pat cu...
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Interzis pentru românii care stau la bloc. Primăria a dat verdictul: Este ilegal!
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
„E ceva extrem de personal. Tremur toată”. A rupt tăcerea despre cei 3 iubiți
stirilekanald.ro
”Plânge cerul, Răzvane!” Mama jandarmului mort, distrusă de durere, a făcut un anunț cutremurător
Reacția furioasă a lui Elon Musk după respingerea candidaturii lui Călin Georgescu
MediaFlux
Vești bune pentru aproape cinci milioane de seniori! Pensia medie lunară a crescut la 2.898 lei
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Insula scoțiană mai ieftină decât un apartament în Londra sau București. Un refugiu pentru iubitorii de liniște