Ministerul Sănătăţii italian colaborează cu spitalul de boli infecţioase Spallanzani, din Roma, pentru elaborarea unui protocol prin care cetăţenii care ajung în Italia din zone de risc să fie verificaţi cu teste rapide, care ar putea oferi rezultatul în 15-20 de minute, spre deosebire de cele de laborator, care durează mult mai mult şi ar bloca, practic, fluxul de călători.
Fiabilitatea ar fi probabil puțin mai mică decât testul care se face în laborator, dar ar necesita o perioadă de elaborare a rezultatului mult mai scurtă decât cele minimum patru ore necesare pentru testul clasic.
Ministrul italian al Sănătății, Roberto Speranza, a cerut ajutor în acest sens spitalului de boli infecțioase Spallanzani din Roma, care ar trebui să dea un prim răspuns până miercuri, 29 iulie. Va fi achiziționată aparatura necesară care, cu ajutorul unor echipe speciale de medici, va putea testa rapid un număr mare de persoane care sosesc în aeroporturi, gări și autogări.
Ministerul Sănătății şi regiunile italiene intenționează să introducă şi sancțiuni stricte pentru cei care nu folosesc măști de protecție în locuri publice.