Italia nu i-a permis unui vas german de salvare să intre în apele teritoriale ale Italiei

Ministrul italian de Interne, Matteo Salvini, a semnat marţi un decret prin care interzice accesul unui vas de salvare a migranţilor operat de organizaţia germană Mission Lifeline în apele teritoriale ale Italiei. 
Alina Costache
27 aug. 2019, 16:30
Italia nu i-a permis unui vas german de salvare să intre în apele teritoriale ale Italiei

Mai multe vase de salvare au încercat în ultimul an să aducă migranţii recuperaţi de pe mare în Italia, iar Salvini a luat o poziţie fermă, pe care o menţine chiar dacă scena politică italiană se confruntă în prezent cu o criză.

Vasul „Eleonore” are la bord 101 refugiaţi, salvaţi de pe Mediterană, a spus Axel Steier, şeful Mission Lifeline, scrie Reuters. El a adăugat că autorităţile italiene şi malteze au refuzat să permită oamenilor să intre pe teritoriul celor două ţări, potrivit news.ro.

Steier a mai spus că pasagerii nu se află în periocol, momentan, dar, în caz de urgenţă, căpitanul vasului se va îndrepta spre una dintre cele două ţări, singurele destinaţii posibile, având în vedere locul în care se află nava.

„Nu domnul Salvini este cel care decide, ci căpitanul”, a mai afirmat el.

Săptămâna trecută, Malta a permis debarcarea a 356 de oameni aduşi de vasul de salvare „Ocean Viking”, după ce şase ţări din Uniunea Europeană au decis să îi împartă pe cei care caută azil, potrivit news.ro.

Tot săptămâna trecută, cinci state UE au hotărât să preia migranţii de la bordul „Open Arms”, după ce Guvernul italian a refuzat să îi permită să acosteze.

DailyBusiness
Dani Oțil dă lovitura cu o nouă afacere, în 2025. Cât costă un abonament la studioul său de yoga și pilates
Spynews
Ajutor de 800 lei pentru o categorie de pensionari din România! Ce venit maxim trebuie să ai
Bzi.ro
Andra a avut parte de o surpriză neașteptată în Canada! Ce a făcut un mare campion
Fanatik.ro
Proiectul riscant pus la cale de Ungaria la nici 10 kilometri de granița cu România. ”Este inacceptabil în 2025”
Capital.ro
Final pentru Călin Georgescu. Va fi înlocuit. I se pregătește lovitură de grație
Playtech.ro
Germania nu mai este motorul Europei. O ţară aproape falimentară a uimit experţii
DailyBusiness
Ajutor de la stat pentru părinții nou-născuților în 2025. Ce sume de bani primești în primii ani de viață ai copilului
Adevarul
Un antrenor abuzator se iubește în taină cu o campioană din tenis: fără mine, culegeai cartofi în Rusia
wowbiz.ro
Alina Sorescu, șocată de discuția dintre Alex Ciucu și mama lui: „O să ajungă ca Mădălina Manole”
Spynews
Ce semn divin i s-a arătat soțului Ancăi Molnar: “Am lăsat paharul în mașină vreo două ore…” | FOTO
Spynews
Cum arată Viorel Stegaru, după cinci ani de la prima apariție la televizor! Alături de cine a fost filmat | FOTO
Evz.ro
Desertul care amintește de bunici. O porție nu e de ajuns
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
FOTO. El are 72 de ani, ea doar 24. Milionarul nu mai are nicio jenă și se afișează cu ea peste tot
kanald.ro
Dan Diaconescu, prima reacție după ce ar fi fost condamnat la 8 ani şi 4 luni de închisoare cu executare: ''Văd acum că gluma se îngroașă.''
Cancan.ro
Mihaela Rădulescu, reacție bizară după ce a fost înșelată de Felix: ”În universul nostru…”
Playsport.ro
IMAGINILE MOMENTULUI! Arbitra de 24 de ani a fost prinsă cu observatorul de 3 ori mai în vârstă ca ea și video-ul compromițător a fost făcut public!
Capital.ro
Adio, Călin Georgescu! Dezvăluirea care îl îngroapă definitiv. Legături cu temutul GRU
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Vicecampioana olimpică și-a arătat tatuajele și piercing-ul dintr-o zonă delicată
stirilekanald.ro
"Unde nimerea, acolo îi băga cuțitul" O tânără mamă din București a fost măcelărită de propriul soț. Femeia a cerut ca bărbatul să fie monitorizat, dar a fost ignorată
substantial.ro
Ajutor de 800 de lei pentru pensionarii cu venituri mici, în două tranșe
MediaFlux
LOVITURĂ pentru românii care merg la MEDICUL DE FAMILIE
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Cine a pierdut un cangur alb în București?