Italienii, la urne pentru un referendum controversat. Ar putea fi al doilea şoc după Brexit

Peste 50 de milioane de italieni sunt chemaţi la urne într-un referendum controversat, care ar putea să genereze un nou şoc după Brexit.
Iulian Tudor
04 dec. 2016, 08:56
Italienii, la urne pentru un referendum controversat. Ar putea fi al doilea şoc după Brexit

Aproximativ 50,7 milioane de alegători italieni sunt chemaţi duminică la urne pentru a-şi exprima opinia cu privire la reformele constituţionale propuse de actuala guvernare, într-un referendum extrem de controversat, care a divizat în ultimele luni scena politică din Italia. Referendumul italian ar putea să genereze un nou şoc la nivelul blocului comunitar după Brexit, având în vedere poziţia fragilă a premierului Matteo Renzi, informează DPA şi ANSA.

 Secţiile se deschid la ora locală 7.00 (8.00 ora României), iar cei 50,7 milioane de italieni cu drept de vot sunt aşteptaţi până la ora locală 23.00 (00.00 ora României) să îşi exprime poziţia privind reformele constituţionale propuse, potrivit news.ro.

Agenda de reforme constituţionale propuse de actuala guvernare este una complexă şi plină de detalii. Însă, acestea au ca scop îndepărtarea legislativului italian de un sistem bicameral perfect, în care puterea senatorilor şi a deputaţilor este aproximativ egală. Premierul Matteo Renzi a argumentat că o asemenea schimbare este necesară pentru a putea să-şi ducă la capăt planul de relansare a economiei italiene.

Propunerile sunt extrem de controversate, iar dezbaterile aprinse au divizat în ultimele luni scena politică italiană. Aceste propuneri vor amenda o constituţie redactată în 1947, la scurt timp după căderea regimului fascist al lui Benito Mussolini.

Între timp, o parte din alegătorii italieni se tem că schimbările constituţionale vor concentra mai multă putere politică în mâinile Executivului, iar oponenţii politici nu s-au sfiit să-l numească autoritar sau dictator pe Matteo Renzi.

În luna aprilie, actualul executiv nu a reuşit să obţină majoritatea parlamentară de două treimi, necesară pentru ca agenda reformelor constituţionale să fie implementată fără plebiscit. De asemenea, sondajele de opinie sugerează că premierul întâmpină mari dificultăţi în încercarea de a-i convinge pe italieni să voteze pentru reformele propuse, care ar reduce drastic numărul senatorilor şi ar da mai multă putere guvernatorilor locali, scrie news.ro.

Ultimele sondaje publicate în urmă cu două săptămâni indicau un avans de şapte puncte procentuale pentru tabăra ”NU”. Între timp, casele de pariuri indică de asemenea o victorie pentru cei care se declară împotriva reformelor constituţionale propuse de Matteo Renzi.

Premierul Renzi îşi pune speranţele în cei patru milioane de alegători italieni din diasporă, care vor putea să voteze prin corespondenţă. Însă, opozanţii politici au ameninţat că vor lansa o campanie pentru anularea voturilor prin corespondenţă, dacă acestea schimbă balanţa în favoarea taberei ”DA”.

În prezent, există o dezbatere aprinsă cu privire la siguranţa votului prin corespondenţă, iar mulţi analişti susţin că acesta poate să fie fraudat cu uşurinţă.

A treia economie din euro ar putea fi zguduită de un blocaj politic

A treia cea mai mare economie din zona euro ar putea să fie zguduită de un blocaj politic şi de turbulenţe economice majore, dacă alegătorii italieni votează împotriva reformelor constituţionale şi forţează demisia premierului Matteo Renzi, care rămâne un aliat cheie al Angelei Merkel şi un lider dedicat proiectului european după Brexit.

Renzi a dus în ultimele zile cea mai grea luptă din întreaga sa carieră politică, în încercarea de a convinge publicul italian să voteze pentru reformele constituţionale, atacate intens de populiştii de la Mişcarea ”Cinci Stele”, informează news.ro.

În mare, italienii sunt chemaţi la urne pentru a decide dacă vor să concentreze mai multă putere politică în mâinile executivului sau dacă resping reformele constituţionale pentru a păstra procesul democratic de control.

Premierul Matteo Renzi a promis că se va retrage de la conducerea executivului dacă alegătorii italieni resping reformele constituţionale. În acest sens, plebiscitul reprezintă un vot de încredere pentru actuala guvernare, care a eşuat până în acest moment în încercarea de relansare a economiei italiene.

Renzi: În următoarele 48 de ore se joacă totul

Riscurile acestui referendum sunt ridicate, întrucât respingerea reformelor constituţionale ar putea să genereze un blocaj politic şi să aducă formaţiunile populiste şi eurosceptice mai aproape de putere.

”Este începutul unei săptămâni decisive pentru viitorul Italiei. În şase zile vom descoperi dacă putem în sfârşit să avem un viitor mai puternic şi mai simplu. Lupta este deschisă şi avem în continuare mulţi alegători indecişi”, a declarat luni premierul Renzi.

Prim-ministrul italian susţine că agenda de reforme constituţionale îi va da mai multă putere de decizie şi va pune bazele unei guvernări stabile, într-o ţară care a schimbat 63 de executive şi 27 de prim-miniştri de la căderea dictaturii lui Benito Mussolini. În Italia, deciziile politice importante ajung deseori să se blocheze în încurcături birocratice.

Renzi duce o luptă extrem de grea în încercarea de a-i convinge pe italieni să voteze pentru reformele constituţionale, fiind practic unul dintre singurii lideri politici relevanţi din tabăra ”DA”. Unii analişti susţin că premierul ar putea să supravieţuiască politic chiar şi în ciuda unui eşec, deşi a promis că se va retrage de la conducerea Guvernului.

Eşecul referendumului italian ar putea să fie interpretat drept un nou protest al electoratului occidental împotriva sistemului politic tradiţional, după votul pentru Brexit şi victoria lui Donald Trump.

Nu este clar cine îi va urma premierului italian în cazul respingerii reformelor constituţionale, iar această incertitudine provoacă panică pe burse. Potrivit celor mai dramatice predicţii ale analiştilor, blocajul politic ar putea să ducă eventual la ridicarea unui executiv al Mişcării ”Cinci Stele” (M5S), care şi-ar promova platforma eurosceptică şi ar genera o nouă criză europeană după Brexit, informează news.ro.

Totuşi, scenariul principal indică faptul că formaţiunile italiene tradiţionale vor pune baza unei coaliţii pentru a exclude de la guvernare M5S. Un asemenea executiv ar întâmpina noi obstacole şi nu ar reuşi să găsească soluţii pentru probleme omniprezente, precum corupţia şi lenta creştere economică.

Italia a fost puternic lovită de ambele valuri ale recesiunii economice din 2009 şi 2013. Matteo Renzi a urcat la putere în urmă cu doi ani, iar sub guvernarea sa au trecut mai multe reforme ale legislaţiei muncii, care au dus la o uşoară creştere economică. Însă, economia italiană se confruntă în continuare cu cea mai lentă creştere din zona euro.

Referendum crucial

Acest referendum este considerat crucial pentru viitorul naţiunii italiene, iar campania electorală a fost una extrem de agresivă şi marcată de atacuri la persoană din partea opoziţiei populiste.

Liderul M5S, Beppe Grillo, l-a numit pe premier ”o scroafă însângerată care atacă pe oricine vede în faţa ochilor”. Între timp, un aliat cheie al premierului italian a fost acuzat că a încercat să cumpere voturi în sudul sărac şi puternic divizat al Peninsulei. Acesta a fost înregistrat în timp ce îi spunea unui primar local ”să le daţi orice naiba cer” în schimbul unui vot pentru reformele constituţionale.

Matteo Renzi a trecut prin cele mai importante oraşe italiene şi a apărut în numeroase emisiuni pentru a-i convinge pe italieni să voteze în favoarea reformelor constituţionale propuse la referendum, informează news.ro.

Corriere della Sera l-a luat în râs pe premier într-o caricatură recentă, în care un părinte îi spune fiului său: ”Aminteşte-ţi, fiule. Dumnezeu este peste tot!”. În schimb, fiul îi răspunde: ”Ca Renzi”.

De asemenea, premierul a introdus mai multe tăieri de taxe şi cadouri pentru pensionari în bugetul pentru 2017, în ciuda disciplinei cerute de Uniunea Europeană. Renzi şi-a îndreptat retorica agresivă împotriva ”birocraţilor de la Bruxelles” şi a eliminat chiar din biroul său drapelul UE, după ce a fost dur criticat pentru aşa-numitele pomeni electorale dinainte de referendumul pentru amendarea Constituţiei.

Între timp, blocul comunitar se pregăteşte duminică de un nou şoc puternic după Brexit, care ar putea să fie dublat de victoria prezidenţiabilului de extremă-dreapta în Austria.

DailyBusiness
Capcanele contractelor prin telefon. Cum îți poți pierde banii și liniștea în doar câteva minute!
Spynews
Cristina Pucean se confruntă cu probleme de sănătate! Dansatoarea are nevoie de perfuzii | FOTO
Bzi.ro
Gabriela Cristea a plecat de la Antena Stars pentru că este însărcinată? Care este detaliul care a dat de gândit
Fanatik.ro
Ce se întâmplă în Dosarul Caracal. Este o răsturnare dramatică. Solicitare imediată a mamei Luizei Melencu
Capital.ro
Se schimbă toți banii. Bancnotele vor fi transformate în Euro. Decizia se aplică din 1 ianuarie 2026
Playtech.ro
Cum pot obține pensionarii o reducere de 50% la biletele de tratament și unde le pot folosi?
DailyBusiness
10.000 de lei cadou pentru românii care stau la casă! Cum poți primi banii cu un simplu dosar
Adevarul
Cât de mult a afectat războiul din Ucraina economia României: Impactul este aproximativ dublu faţă de cel estimat pentru celelalte state
wowbiz.ro
Gabriela Cristea, ÎNSĂRCINATĂ din nou la 50 de ani?! Acesta este, de fapt, motivul pentru care a demisionat?
Spynews
Vulpița a ajuns cu băiețelul ei la spital. Cum a fost văzută Veronica Stegaru / FOTO
Spynews
Șase persoane au murit și șapte au fost rănite, după un incendiu devastator la un azil de bătrâni. Cum s-a produs tragedia
Evz.ro
Contractul încheiat la distanță și obligațiile furnizorilor de telefonie. Ghid complet pentru utilizatori
Ego.ro
Imagini neașteptate cu Melania Trump! Mulți s-au întrebat dacă ea e în aceste poze
Prosport.ro
FOTO. Jurata de la show-ul de talente, fotografiată de paparazzi la întâlnirea cu celebrul milionar mai tânăr cu 12 ani decât ea
kanald.ro
Când trecem la ora de vară, de fapt, în 2025. În ce noapte vom dormi cu o oră mai puțin
Cancan.ro
Marian, un tânăr de 20 de ani din Năvodari, a fost dat dispărut pe 17 ianuarie 2025. Ireal unde a fost găsit acum
Playsport.ro
WOW! Corina Caragea a renunțat de tot la haine! Apariție unică pe net
Capital.ro
Călin Georgescu câștigă alegerile! Anunțul care a îngrozit România. Au venit datele acum
StirileBZI
Călin Georgescu intră în turul doi! Cu cine va lupta la alegerile prezidențiale din 2025
Prosport.ro
FOTO. Cum arată fiica legendarului fotbalist. Tânăra divorțează după 9 ani
stirilekanald.ro
"Persoana care a răpit-o...." Mama Luizei Melencu aruncă bomba
substantial.ro
UE pregătită să-și apere interesele economice în fața amenințărilor comerciale ale lui Trump
MediaFlux
RĂSTURNARE de SITUAȚIE. Ce procent are CĂLIN GEORGESCU în cel mai recent sondaj. E ȘOC!
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Acuzații de corupție la conducerea Hidro Prahova – Cum se scufundă o companie cu pierderi de milioane și salarii de lux