Mădălina Pamfilie, iubita primarului Radu Mazăre, riscă să fie sancţionată disciplinar, după ce a pozat într-o revistă pentru adulţi. Tânăra este elevă în ultimul an la Liceul Jean Monnet din Capitală.
Purtătorul de cuvânt la Inspectoratul Şcolar Bucureşti, Marian Banu, a declarat că fata are un comportament imoral, care strică imaginea instituţiei în care învaţă şi că poate fi sancţionată disciplinar prin transferul la un alt liceu. „Este un regulament care spune că elevii au obligaţia să aibă o atitudine morală. Chiar dacă este majoră, ea are un comportament în afara normalităţii. Am mai avut precedente de comportamente în afara moralităţii şi fără rezerve, elevele au fost transferate”, a spus Marian Banu.