„A vrut sa mergem sa ne vedem cu un prieten al lui. Mi-a spus ca nu stam mult, ca la 1:00 noaptea plecam acasa. Acolo se aflau multe persoane, dar nu a existat nicio cursa. Adi si cativa baieti se aflau pe marginea carosabilului, stateau de vorba si atat, nimic altceva. Am ajuns acolo si, initial, Adi mi-a spus sa ies si eu din masina. Mai apoi s-a razgandit si m-a rugat sa raman pentru ca era foarte frig. Dupa doar cateva minute s-a auzit o bubuitura groaznica si multa zarva. Am fugit catre el, am vazut ca era intins pe jos, am inceput sa tip si sa ma apropii, dar la un moment dat am fost oprita de un amic, care nu m-a lasat sa ma duc langa el. Il strigam si nu imi raspundea. Mi-am chemat mai apoi parintii, pe ai lui Adi, a ajuns si un prieten apropiat. Tot speram sa vina Salvarea mai repede, speram sa fie doar ranit, sa imi spuna ca este in viata si ca o sa se faca bine.
Nu l-am vazut nicio clipa pe motociclist. Cred ca am constientizat ca nu mai este in clipa in care sicriul a ajuns la el acasa, acolo unde il asteptam. Am simtit ca imi iese sufletul din mine, ca nu mai pot respira.