Iubitul doctoriţei poreclite „Doamna cu coasa” de la Sf. Pantelimon ar fi încercat să se sinucidă într-o toaletă din Braşov

Iubitul doctoriției de la Spitalul Sfântul Pantelimon, poreclită „Doamna cu coasa”, ar fi încercat să se sinucidă într-o toaletă publică din centrul istoric al Brașovului, unde se desfășoară și un festival de jazz. El apare în stenograme cu declaraţii şocante.
Filip Stan
17 aug. 2024, 09:37
Iubitul doctoriţei poreclite „Doamna cu coasa” de la Sf. Pantelimon ar fi încercat să se sinucidă într-o toaletă din Braşov

UPDATE: Bărbatul care a fost găsit inconştient într-o toaletă publică din municipiul Braşov este medicul anestezist CLP, care lucrează la Spitalul Militar ”Carol Davila” din Capitală şi la clinici private. Oficiali din cadrul Ministerului Apărării Naţionale (MApN) au declarat că Spitalul Militar a făcut verificări şi din stocurile unităţii medicale nu lipsesc doze din substanţa pe care acesta a folosit-o în perfuzia pe care şi-a administrat-o.

”Spitalul Militar a făcut verificări pe stocuri şi pe manipularea acestui tip de medicament şi evidenţele care sunt specifice doctorului în cauză. Nu au rezultat probleme din evidenţe”, au declarat pentru News.ro surse oficiale din MApN.

Spitalul nu a fost solicitat, deocamdată, de Parchet pentru a face o verificare în acest sens, au precizat sursele citate.

Un bărbat a fost găsit inconştient, vineri, în interiorul unei toalete publice din municipiul Braşov, el fiind dus la spital. Surse locale afirmă că este vorba despre iubitul uneia dintre doctoriţele inculpate în dosarul care vizează moartea unui pacient în Secţia de Terapie Intensivă a Spitalului Sfântul Pantelimon din Bucureşti.

Surse din anchetă au transmis că doctorul a fost identicat pe baza unui ecuson medical, găsit asupra sa. Bărbatul în vârstă de 53 de ani a fost dus, inițial, în stare gravă în Spitalul Județean de Urgență din Brașov și apoi transferat că Spitalul Militar din oraș.

”La data de 16 august a.c., Inspectoratul de Poliţie Judeţean Braşov a fost sesizat, printr-un apel telefonic, prin Sistemul de Urgenţă 112, cu privire la faptul că, în incinta unei toalete publice, din zona centrală a municipiului Braşov, s-ar afla o persoană în stare de inconştienţă. La faţa locului s-a deplasat un echipaj de poliţie, care a constatat că cele sesizate se confirmă, fapt pentru care i-a fost acordat sprijin medical de către personalul de specialitate sosit la faţa locului. Bărbatul identificat a fost transportat la o unitate medicală pentru investigaţii”, a informat, vineri după-amiază, Poliţia Judeţeană Braşov.

Surse judiciare au precizat, pentru News.ro, că bărbatul are 53 de ani.

El a fost găsit în interiorul unei toalete publice din Piaţa Sfântul Ioan din Braşov. Toaletele montate în acea zonă au un sistem care face ca uşile să se deschidă automat după un sfert de oră, dacă persoana aflată înăuntru nu iese.

Surse locale susţin că bărbatul ar fi iubitul uneia dintre doctoriţele inculpate în dosarul care vizează moartea unui pacient în secţia de terapie intensivă a Spitalului Sfântul Pantelimon din Bucureşti.

”În cauză, a fost întocmit un dosar de cercetare penală, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă, dosar aflat sub instrumentarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov, la finalizarea căruia vor fi dispuse măsurile legale”, mai transmite Poliţia Braşov.

Detalii șocante în cazul Pantelimon. Legiștii consideră că peste 99% din cauza morții pacientului de 54 de ani este scăderea bruscă a cantității de noradrenalină

Medicul care ar fi încercat să se sinucidă în toaleta publică din Brașov a fost intercepat de procurori în dosarul pacienților morți în secția ATI a Spitalului Sfântul Pantelimon. Discuțiile pe care le poartă cu iubita sa, Maria Miron, poreclită de colegii de serviciu „Doamna cu coasa”, apar în referatul cu propunere de arestare preventivă a doctoriței.

Cei doi vorbesc despre un text scris de un medic, cel mai probabil despre noradrenalină și glumesc pe seama acestui neurotransmițator.

P. C. L.: Uite, poți să te inspiri din ce a scris că e chiar foarte drăguț și exact asta spun și eu că… ea (noradrenalina NR.) nu tratează nimic.
MIRON MARIA: Îhî.
P. C. L.: Ea prelungește o suferință, deci nu tratează absolut nimic.
MIRON MARIA: Asta nu pot să zic că ce sunt eu, Dumnezeu … (neinteligibil) … suferință?
P. C. L.: Păi nu, nu, nu.
MIRON MARIA: Hî, hî, hî.
P. C. L.: Păi nu, da’ ce, sunt Dumnezeu să prelungesc suferință?
MIRON MARIA: Da.
P.C.L.: Tre’ să-l lași pe Cel de Sus, nu pe nora să decidă.
MIRON MARIA: Da, Cel de Sus. Frumos.
P.C.L: Da.

Te-ar putea interesa și Detalii șocante din dosarul pacienților morți la Spitalul Pantelimon. Una dintre doctorițele arestate era numită ”Doamna cu Coasa” pentru că îi mureau cei mai mulți pacienți. Pacienții considerați pierduți erau trimiși în ”saloanele morții” acolo unde li se scădea doza de noradrenalină sau li se înlocuia medicamentul cu ser fiziologic

Spitalul Militar din Brașov unde este acum internat iubitul doctoriței Maria Miron nu a comunicat până acum public informații despre starea acestuia. Poliția a deschis un dosar penal și face cercetări pentru vătămare corporală din culpă.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
EXCLUSIV / Robert Lele, anchetat de procurori după ce a bătut-o pe Andra Volos. Manelistul a fugit și Poliția nu l-a mai găsit acasă
Bzi.ro
Jojo arată senzațional la 44 de ani! Care este secretul siluetei sale perfecte
Fanatik.ro
Ești obligat sau nu să oprești la trecerea de pietoni dacă persoana care traversează se află pe sensul opus? Ce spune Codul Rutier, de fapt, inclusiv când există și o linie de tramvai
Capital.ro
Doliu în televiziune! A murit unul dintre cei mai iubiți și respectați actori ai generației de aur
Playtech.ro
Distanța de la care încep să măsoare viteza noile radare pe trepied. Frânarea bruscă nu mai funcționează
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Legăturile secrete ale Vaticanului cu OZN-urile, dezvăluite: Succesorul Papei Francisc este îndemnat să spună „adevărul”
wowbiz.ro
Fiul adoptiv al Luminiței Anghel, în stare de șoc! Ce a aflat David Pușcaș despre mama lui naturală și ce mesaj i-a transmis?: „Îmi este frică, nu poți să faci chestia asta singur. Vreau să...”
Spynews
Cătălin Dobrescu, fostul soț al Oanei Radu, și-a cerut iubita în căsătorie! Cum a reacționat Alina
Spynews
Cătălin Botezatu și Nicolle Fota se pregătesc de nuntă?! Iubita designerului a dezvăluit cum își dorește să arate rochia de mireasă
Evz.ro
Încă un cod galben de la ANM. Situația se complică, furtunile lovesc în forță
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
kanald.ro
Un bebeluș de doar 3 luni a murit la Spitalul de Urgență din Craiova. Familia reclamă erori medicale grave
Cancan.ro
BREAKING! Tânăra actriță a fost găsită moartă Era și însărcinată 🥺
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Călin Georgescu a primit interzis! Anunțul făcut de Rusia: Cine a condamnat România pentru asta?
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Raluca Zenga, apariție exotică într-un costum de baie cu o vedere generoasă, chiar în ziua de Paşte
stirilekanald.ro
Maria a murit de Paște, la slujba de Înviere. Femeia s-a prăbușit la pământ, în biserică. Ce i-a spus preotului înainte să moară: "Tare greu mi-a fost să ajung astăzi la biserică"
Avertisment oficial: De ce nu este sigur să consumi ouă de la găinile crescute în gospodărie
MediaFlux
Trump, acord cu Putin! Răsturnare privind războiul din Ucraina
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Reapare un ziar care ne-a lipsit: TROMBONUL PLEONAST – sub sloganul „Suntem redundanți, dar relevanți.”