Iulia Albu și Mike și-au spus adio la finalul anului trecut. Au pus punct unei relații de aproximativ nouă ani, pigmentată cu despărțiri și împăcări.
„Am încercat și chiar am reușit să țin viața mea privată, privată. Vom continua în aceeași notă și de acum încolo. O poveste de dragoste se trăiește doar de persoanele implicate și atât. Vă mulțumesc pentru profesionalism și respectarea intimității noastre. Am trăit momente frumoase, momente zbuciumate, dar, cel mai important, am trăit. Și pentru asta suntem recunoscători”, declara Iulia Albu pentru Cancan.
După despărțirea de Mike, Iulia Albu și-a cumpărat o casă chiar în buricul capitalei.
Citește și: Iulia Albu lucrează cot la cot cu muncitorii la casa nouă. Cum arată locuința: „Sunt diriginte de șantier”
În ceea ce-l privește pe Mike, potrivit unei surse din anturajul celor doi, acesta a rămas și el în București, locuind cu chirie într-un apartament.
Și deși nu mai formează un cuplu, cei doi sunt încă împreună din punct de vedere profesional. CANCAN.RO a descoperit că aceștia au încă acțiuni la aceeași firmă. Mai mult, ei ar fi trebuit să plece împreună, la Istanbul. Acolo unde a ajuns însă doar Mike, întrucât Iulia a fost nevoită să rămână acasă.
„Da, suntem încă asociați în una dintre firme. Vom lua deciziile la momentul în care ele vor fi necesare. Îmi este imposibil să plec în această perioadă așa încât ne împărțim responsabilitățile profesionale”, a spus Iulia Albu.