Iulian Bădescu a demisionat din toate funcţiile pe care le avea în PSD

Primarul demisionar al municipiului Ploiești, Iulian Bădescu, a renunțat, marți, la toate funcțiile pe care le deținea în organizația municipală și în cea județeană ale PSD, demisia fiind depusă la partid de unul dintre avocații acestuia.
Alina Costache
10 mart. 2015, 17:05
Iulian Bădescu a demisionat din toate funcţiile pe care le avea în PSD

Unul dintre avocații care îl asistă pe Bădescu în dosarul în care este cercetat pentru abuz în serviciu și luare de mită a depus la sediul PSD un document prin care acesta își dă demisia din funcția de președinte al PSD Ploiești ‘și din orice altă funcție’ și prin care renunță la calitatea de membru al acestui partid.

Iulian Bădescu a fost senator în perioada 2008-2012, fiind ales din partea PDL, partid din care a demisionat în vara anului 2010, anunțând că nu este de acord cu măsurile de austeritate anunțate de Guvernul Boc.

La scurt timp de la demisia din PDL, acesta s-a înscris în PSD, fiind ales membru în structurile de conducere ale organizației municipale PSD Ploiești, pe care ulterior a condus-o.

De asemenea, Bădescu era și vicepreședinte al PSD Prahova. În anul 2012, el a fost ales primar al Ploieștiului din partea acestui partid.

Iulian Bădescu a fost arestat preventiv săptămâna trecută, el fiind acuzat de luare de mită și abuz în serviciu într-un dosar care vizează acordarea de fonduri de la bugetul local echipei de fotbal FC Petrolul Ploiești.

El a contestat decizia magistraților de la Tribunalul Prahova, iar Curtea de Apel Ploiești a respins, marți, ca nefondată, această contestație, menținând măsura dispusă inițial.

La finalul ședinței în care s-a judecat contestația, Bădescu a semnat un document prin care și-a dat demisia din funcția de primar al Ploieștiului, actul fiind ulterior înregistrat la Primăria Ploiești și la Prefectura Prahova.

În același dosar în care a fost arestat Iulian Bădescu mai sunt urmărite penal sub control judiciar secretarul Primăriei Ploiești, Oana Iacob, și jurista Iulia Alexandru, ele fiind acuzate de abuz în serviciu.

Potrivit DNA, în calitate de primar al municipiului Ploiești și ordonator principal de credite, Bădescu a semnat, la data de 21.01.2013, un contract de cooperare încheiat între municipiul Ploiești și Asociația Comunitară ‘Lupii Galbeni 2012’ Ploiești și, la data de 28.06.2013, a semnat regulamentul privind punerea în aplicare a acestuia, în lipsa vizei de control financiar preventiv propriu, sustrăgând aceste operațiuni controlului de legalitate, regularitate și încadrare în creditele bugetare și a dispus plata sumei de 8.000.000 lei (în trei tranșe) către asociație, deși cunoștea că nu este legală.

Aceste fapte au avut ca rezultat prejudicierea bugetului local cu suma respectivă, precum și obținerea de către Asociația Comunitară ‘Lupii Galbeni 2012’ Ploiești a unui folos necuvenit de aceeași valoare, arată DNA.

Prin semnarea contractului și a regulamentului, Bădescu și-a îndeplinit defectuos atribuțiile de serviciu și a încălcat dispozițiile legale privind controlul intern și controlul financiar preventiv și pe cele privind finanțele publice locale.

De asemenea, procurorii susțin că Iulian Bădescu i-a pretins unui reprezentant al Asociației Comunitare ‘Lupii Galbeni 2012’ Ploiești, în schimbul derulării contractului de asociere și a regulamentului de aplicare a acestuia, precum și a efectuării plăților către asociație, suma de 300.000 euro reprezentând un comision de 10% din valoarea totală a banilor ce urmau ce urmau a fi acordați de primărie jucătorilor echipei de fotbal FC Petrolul Ploiești, ale cărei interese erau reprezentate de Asociația Comunitară, precum și foloase necuvenite constând în contravaloarea transportului și a cazării, în perioadele ianuarie — februarie 2013, respectiv ianuarie — februarie 2014, la două hoteluri din Turcia, unde primarul a însoțit echipa în desfășurarea cantonamentului.

DailyBusiness
Ghinionul Bulgariei, norocul României. O fabrică majorează economia noastră cu o mutare strategică!
Spynews
Zodiile care vor fi lovite de noroc în perioada 3 - 9 februarie 2025. Acești nativi vor putea să creeze tot ce își doresc în viața lor
Bzi.ro
Cătălin Botezatu a stabilit cui îi lasă moștenirea! Ce îl leagă de Florin Burescu
Fanatik.ro
Top 4 zodii care vor avea o lună februarie de vis. Plouă cu noroc peste ele
Capital.ro
Călin Georgescu a renunțat. A plecat de bunăvoie. Acum s-a aflat decizia
Playtech.ro
Pomul fructifer care produce cele mai multe fructe pe an. Secretul recoltelor bogate
DailyBusiness
Schimbări majore în legea hărțuirii la locul de muncă și în școli. Măsuri radicale pentru protecția victimelor!
Adevarul
Proiectul de buget pe 2025 pe înțelesul tuturor: „Am făcut o românească fiscală simpatică și avem peste 5% din PIB pentru Apărare”
wowbiz.ro
Ea este femeia de afaceri care a murit subit într-un salon de înfrumusețare! Avea 35 de ani și era proprietara unui cunoscut magazin de haine
Spynews
Rețeta de papanași a Simonei Gherghe. Ce pune prezentatoarea Mireasa în aluat ca preparatul să iasă pufos 
Spynews
Produsul din casă pe care îl folosești des, fără să știi cât este de periculos. E mai nociv decât folia de aluminiu
Evz.ro
O nouă taxă în România. Intră în vigoare în primăvară
Ego.ro
Imaginile cu Daciana Sârbu de nerecunoscut! Cum arăta înainte să îl cunoască pe Victor Ponta
Prosport.ro
FOTO. Cum arată tânăra care a fost agresată în tren, spre meciul de fotbal
kanald.ro
Se schimbă data de livrare a voucherelor alimentare! Când le vor primi beneficiarii
Cancan.ro
Părinții Alexandrei Măceșanu au cerut ELIBERAREA lui Gheorghe Dincă! Care e motivul HALUCINANT: cer la schimb…
Playsport.ro
IMAGINILE MOMENTULUI! Arbitra de 24 de ani a fost prinsă cu observatorul de 3 ori mai în vârstă ca ea și video-ul compromițător a fost făcut public!
Capital.ro
Verdict pentru Călin Georgescu: CCR nu îi va permite să candideze la Președinția României
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Milionarul de 53 de ani a cerut-o de nevastă pe iubita lui cu 24 de ani mai tânără
stirilekanald.ro
"Ne-ai lăsat singure. Nu ai vrut să îți vezi fetele crescând". Motivul care l-a împins pe Bogdan, tatăl a trei fete mici, să se sinucidă în baie
substantial.ro
Ministerul Educației anunță schimbări importante în planurile-cadru pentru liceu
MediaFlux
Ce reprezintă, de fapt, ultima cifră a CNP-ului și când se acordă un cod numeric personal nou
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Pensionarea anticipată în 2025. Cine poate beneficia și cum se calculează suma primită