“Noi, liberalii, suntem cei care am propus TVA de 19%, nu Guvernul, şi am făcut acest lucru în contextul în care toată lumea este de acord că în ţara noastră fiscalitatea este împovărătoare. Dar nu avem încredere în Guvern, vor fi clar pierderi pe partea de venituri fiscale, iar Guvernul nu ne-a explicat ce şi-a propus să facă pe partea de cheltuieli”, a declarat Dumitrescu.
În opinia acestuia, pe principiul “măsurăm de două ori şi tăiem odată”, preşedintele Klaus Iohannis a retrimis Codul Fiscal în Parlament tocmai pentru ca Guvernul să clarifice semnele de întrebare care există în raport cu implementarea măsurilor de reducere a fiscalităţii.
Senatorul liberal şi-a reiterat susţinerea pentru cele patru măsuri de reducere a fiscalităţii prevăzute de noul Cod Fiscal, respectiv pentru reducerea TVA, reducerea impozitului pe dividende, eliminarea taxei pe construcţii speciale şi eliminarea supraaccizei, dar crede că, dacă Guvernul ar ştii ce are de făcut, nu le-ar arunca pe toate pe piaţă de la 1ianuarie, ci le-ar aplica consecutiv, unele poate chiar înainte de sfârşitul acestui an.
“La reexaminare vom vota pentru Codul Fiscal şi vă asigur că PNL poate să gestioneze o problemă atât de importantă cum este scăderea TVA la 19%”, a mai arătat Iulian Dumitrescu.