Ivan îi vrea pe Geoană şi Vanghelie înapoi în PSD: Locul lor este în partid

Eurodeputatul social-democrat Cătălin Ivan susţine că locul lui Mircea Geoană şi al lui Marian Vanghelie, recent excluşi din PSD, este în partid. Ivan a declarat, pentru RFI, că în opinia sa PSD pierde de pe urma excluderilor aprobate în şedinţa Comitetului Executiv Naţional al partidului, fiind în joc imaginea partidului.
Romania TV
05 dec. 2014, 10:31
Ivan îi vrea pe Geoană şi Vanghelie înapoi în PSD: Locul lor este în partid

„Eu cred că locul lor este în partid. Acum, în perioada aceasta de război între cei care au plecat sau care au fost forţaţi să plece şi conducerea partidului, din războiul ăsta nu pierd nici Victor Ponta, nici Liviu Dragnea, nici Marian Vanghelie, nici Mircea Geoană. Pierde PSD, pentru că până la urmă, imaginea partidului este în joc, o imagine nu foarte favorabilă după pierderea alegerilor. Deci (…) până la urmă pierdem cu toţii, cei din PSD, în urma acestor excluderi”, a susţinut acesta.

Cătălin Ivan a adăugat că el s-a numărat printre social-democraţii care s-au exprimat, în cadrul CEX, împotriva excluderilor fiindcă a considerat că „nu ajută la nimic”.

„Eu sunt printre cei care au votat împotriva excluderilor, pentru că am considerat că nu ajută la nimic. Ieşirile de după excludere ale domnului Geoană şi ale domnului Vanghelie arată foarte clar că nu aveam nevoie, în acest moment, de astfel de atacuri din partea unor foşti colegi, pentru că acum nu mai sunt în partid, în condiţiile în care sunt oameni care şi-au făcut treaba în campania electorală. A fost o supărare foarte mare legată de ieşirile publice din ziua imediat de după vot. (…) Poate n-au fost ieşiri colegiale, se poate discuta. Am spus în mai multe rânduri că o sancţiune aş fi votat şi eu, dacă ar fi fost vorba de o suspendare sau o prelungire a suspendării, dar în nici un caz pentru excluderi. Să excluzi un om din partid este ultima, cea mai gravă sancţiune pe care poate s-o dea partidul unui membru al său. Până la excludere, sunt foarte multe alte sancţiuni, se parcurg nişte etape, nişte paşi şi eu unul nu am fost de acord cu excluderile”, a detaliat Ivan.

DailyBusiness
Călin Donca îi învață pe români cum să facă bani în 2025: „Eu puteam să fiu mult mai bogat decât sunt”
Spynews
Mucenicii Dubai sunt la mare căutare. Câți bani sunt dispuși românii să scoată din buzunar pentru cel mai căutat desert al momentului
Bzi.ro
Cu cine se iubește Cătălin Botezatu: L-a însoțit pe designer la un eveniment monden
Fanatik.ro
Programul Rabla 2025. Anunț important pentru toți românii, mașinile care nu mai pot fi cumpărate cu bani de la stat
Capital.ro
Cine îi trage sforile lui Călin Georgescu. România nu mai poate ignora: În văzul tuturor
Playtech.ro
Mama Geta nu a mai putut să se abțină. Ce a putut să spună când a văzut-o pe fiica lui Culiță: „Atât am de zis”
DailyBusiness
Pensionarii sunt obligați să returneze banii! Au primit pensii mai mari din greșeală
Adevarul
Volodimir Zelenski, umil după întreruperea aprovizionării cu arme: „Suntem gata să lucrăm sub conducerea puternică a președintelui Trump”
wowbiz.ro
Câte kilograme are Adelina Pestrițu și cum se menține în formă: "Am un truc pe care îl aplic de ani" | Declarații exclusive
Spynews
Miruna de la Mireasa și-a emoționat fanii cu o imagine cu fiica ei! Cum și-a surprins fosta concurentă bebelușul | FOTO
Spynews
Carmen Șerban, adevărul despre "fiica secretă". Artista spulberă zvonurile conform cărora ar avea un copil
Evz.ro
O monedă românească, o avere. Sume colosale plătite de colecționari
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
Cât de frumoasă este Sorana Cîrstea. Iubita lui Ion Țiriac jr. a făcut senzație cu apariția ei pentru WTA
kanald.ro
Bani în plus pentru pensionari de la 1 aprilie 2025: Cine sunt seniorii care urmează să primească 250 de lei pe lună după Mica Recalculare
Cancan.ro
Andreea, o mămică de 25 de ani din Bacău, și-a pus capăt zilelor 😢 Ce a scris în biletul de ADIO 😲
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Cu cine va fi înlocuit Călin Georgescu? EL trebuie să îi ia locul: Electoratul face priză
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Teodora Stoica, apariție spectaculoasă în costum de baie. Cât de bine arată fiica lui Meme Stoica
stirilekanald.ro
"Cristi, stai! Nu mai urla! Nu are rost" - Înregistrarea completă a apelurilor la 112 făcute de Patrizia, românca luată de
Crin Antonescu își exprima temerile cu privire la alegerile prezidențiale
MediaFlux
Ilie Bolojan e pregătit! Elena Lasconi face anunțul privind prezidențialele
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Călin Georgescu și ”echipa lui Trump”: versiunea secretă