Ivanka Trump, acuzată că a încălcat legislaţia internaţională a Muncii

Ivanka Trump s-ar putea afla în mijlocul unui nou scandal, după ce o fabrică care produce haine pentru linia vestimentară a acesteia a fost acuzată de încălcarea legilor internaţionale ale muncii.
Romania TV
28 apr. 2017, 12:10
Ivanka Trump, acuzată că a încălcat legislaţia internaţională a Muncii

O fabrică folosită pentru propria linie vestimentară a fiicei preşedintelui SUA, Donald Trump, Ivanka, a fost  acuzată de încălcarea legilor internaţionale ale muncii

Muncitorii ar câştiga 62 de dolari pentru 60 de ore lucrate pe săptămână, potrivit unui raport al Asociaţiei Forţei de muncă Echitabile (The Fair Labor Association), un grup de monitorizare al Statelor Unite. În unele părţi ale Chinei această sumă se află sub salariul minim, însă raportul nu a indicat şi locul în care se află fabrica. De asemenea, în medie, angajatul din industria urbană din China câştigă de două ori mai mult, potrivit unei baze de date din 2014.

Inspectorii de la The Fair Labor Association, care au vizitat fabrica în octombrie, anul trecut, au spus că 80 de muncitori confecţionează haine pentru G-III Apparel Group, care deţine licenţa pentru producţia şi distribuţia liniei vestimentare a Ivankăi Trump. Cu toate acestea, Ivanka Trump nu deţine un rol de conducere în cadrul companiei şi raportul nu a precizat dacă, la momentul inspecţiei, G-III lucra în special pentru linia de îmbrăcăminte a acesteia.

Potrivit raportului, sunt încălcate peste 24 de legi internaţionale stabilite de Organizaţia Internaţională a Muncii din cadrul ONU, scrie Washington Post.

Angajaţii care confecţionează rochii în valoare de 138 de dolari lucrează 57 de ore pe săptămână pentru a atinge scopul trasat de companie, susţin inspectorii.

Sub legile Chinei, orele suplimentare sunt limitate la 36 de ore pe lună, însă muncitorii de la G-III au lucrat până la 82 de ore suplimentare între luna septembrie 2015 şi august 2016. Raportul a mai sesizat lipsa asigurărilor sociale, absenţa unei uniuni care să reprezinte lucrătorii şi a ridicat probleme de sănătate şi siguranţă. G-III lucrează de asemenea cu producători din Vietnam, Bangladesh şi America de Sud şi face haine pentru o serie de alte mărci importante, inclusiv Calvin Klein şi Tommy Hilfiger.

Compania Ivankăi Trump nu a făcut niciun comentariu cu privire la acest raport şi nu a răspuns acuzaţiilor.

Dezvăluirile vin la scurt timp după ce Ivanka Trump s-a alăturat cancelarului Angela Merkel şi şefului Fondului Monetar Internaţional, Christine Lagarde, în Germania, pentru discuţii privind încurajarea economică a femeilor. Trump s-a exprimat ca o voce importantă în problemele femeilor de la locul de muncă şi ca „un luptător extraordinar în sprijinirea familiilor”.

DailyBusiness
Salata de ciuperci cu mărar și usturoi. Rețeta te va cuceri de la prima îmbucătură!
Spynews
Alina Petre a divorțat oficial de Bogdan Vasiliu! Ce s-a întâmplat când s-au întâlnit față în față, la tribunal
Bzi.ro
Ramona Bădescu a vorbit despre planurile de nuntă! „Am pus totul la cale!”
Fanatik.ro
Cele mai sigure țări în cazul în care începe Al Treilea Război Mondial. În două dintre ele se ajunge repede, sunt aproape de România
Capital.ro
Decizie pentru posesorii de buletine. Se schimbă cărțile de identitate din 7 mai
Playtech.ro
Ce pensie va încasa un român care a muncit 35 de ani pentru salariul minim
DailyBusiness
Decizie de ultimă oră! CCR respinge contestațiile împotriva lui Călin Georgescu. Candidatura rămâne în picioare!
Adevarul
Cum și-a luat țeapă Ceaușescu până și cu țările bananiere. Spera la diamante, dar s-a ales numai cu pierderi și datorii neplătite
wowbiz.ro
Cine o însoțește la cumpărături pe Daciana Sârbu, după divorțul de Victor Ponta? WOWbiz a prins-o „în flagrant” | PAPARAZZI
Spynews
BREAKING NEWS / A murit celebrul astrolog Minerva! Gabriela Dima s-a stins din viață la 66 de ani 
Spynews
Colțul de rai din Tunisia în care trebuie neapărat să ajungi! Ce obicetive turistice găsești acolo
Evz.ro
Cel mai înalt drum din România, necunoscut turiștilor. Ar fi protejat de spiritele pădurii
Ego.ro
Verdict în cel mai mare PROCES cu SCANDAL din lumea mondenă! Declarațiile EXCLUSIVE ale învinsei
Prosport.ro
Imagini spectaculoase cu controversata Laura Vicol. Unde a apărut „Regina Nordis”
kanald.ro
A murit arsă de vie, chiar cu o zi înainte de a sărbători ziua de naștere! Soțul ei a reușit să scape cu viață din același incendiu de vegetație din Maramureș
Cancan.ro
4 zodii care vor avea noroc cu carul, pe toate planurile, în martie 2025: carieră, bani și iubire!
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Putin țintește România. Planul real al Rusiei: Iese cu moarte de om, ca în 89
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Ea era cea mai frumoasă din lume, el un milionar blestemat: „A apărut bărbatul vieții mele”
stirilekanald.ro
'Mami, mami, nu...' Ultimele cuvinte ale lui Luca Manolache, înainte să moară! E cutremurător
Ilie Bolojan îi liniștește pe soldații români. ”Nu vom trimite trupe în Ucraina, nu vom dubla cheltuielile de apărare”
MediaFlux
Se dau gratuit pentru pensionarii din București! Primăria a anunțat deja beneficiul
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
1300 de contestații la BEC: furie împotriva lui ”Mesia” sau hacking birocratic?