Potrivit informațiilor făcute publice de către purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud, prim-procuror adjunct Angela Sângeorzan, cea de-a doua persoană cercetată în dosar, Gavril Gatini, a fost reținut în cursul zilei de joi, fiind acuzat de favorizarea infractorului, transmite Agerpres.
Acesta ar fi purtat mai multe conversații telefonice cu autorul jafului de la bancă, Dorin Sima, începând cu a doua zi după comiterea faptei și până în data de 10 iulie, ocazie cu care l-a avertizat că a fost recunoscut de mai multe persoane după vizionarea imaginilor surprinse de camerele de supraveghere din unitatea bancară, că este căutat de polițiști și că ar fi bine să își arunce telefonul și alte bunuri care l-ar fi putut incrimina. Mai mult, la trei zile de la jaful armat, suspectul Gavril Gatini își arăta suprinderea că Dorin Sima nu părăsise încă țara.
La fel ca Sima, și Gatini este cunoscut cu antecedente penale, el fiind condamnat în 2014 la un an și zece luni de închisoare pentru constituirea unui grup infracțional și tăinuire, fiind însă eliberat cu 271 zile mai repede, în martie 2015.
În ceea ce îl privește pe Sima, acesta a fost condamnat de Tribunalul Satu Mare, în anul 2004, la 12 ani și șase luni de închisoare pentru tâlhărirea unui taximetrist, asociere în vederea comiterii de infracțiuni, lipsire în mod ilegal de libertate și ultraj. A fost eliberat condiționat în decembrie 2012, deși mai avea 1.137 zile de stat după gratii. A plecat apoi în Italia, unde a fost condamnat la închisoare pentru alte fapte comise cu violență sau cu ajutorul armelor și deținere și folosire neautorizată de arme, fiind eliberat în ianuarie 2016.
Potrivit purtătorului de cuvânt al parchetului bistrițean, Dorin Sima a revenit în țară în primăvară, apoi a plecat pentru o scurtă perioadă în Belgia, de unde s-a întors la începutul lui iulie. Nu mult după aceea, în data de 5 iulie, avea să comită jaful armat de la bancă.
În urma cercetărilor efectuate, anchetatorii au reușit să recupereze o parte din cei peste 19.000 de lei furați de la bancă. Astfel, de la proprietarul casei în care Sima închiriase un apartament, unde a fost depistat de către polițiști în data de 12 iulie, a fost recuperată suma de 2.000 de lei, iar de la fratele inculpatului au fost recuperați 2.235 de euro, bani pe care acesta îi primise printr-o altă persoană.
Procurorii susțin că Dorin Sima a supravegheat unitatea bancară pe care avea să o jefuiască timp de 40 de minute, el așteptând de fapt un transport de valori, care însă avea să vină câteva ore mai târziu. După comiterea faptei, inculpatul nu a părăsit municipiul, ci doar și-a schimbat locuința închiriată împreună cu concubina sa.
În data de 12 iulie, când polițiștii au organizat acțiunea de capturare, Sima a fost prins pe scările casei de către șeful Serviciului de Investigații Criminale din cadrul IPJ Bistrița-Năsăud. Nu a ezitat să scoată de sub tricou pistolul pe care l-a folosit și în timpul jafului și a cărui proveniență nu este cunoscută și să tragă asupra polițistului.
Primul glonț nu l-a nimerit pe omul legii, însă al doilea i-a străpuns brațul stâng. Suspectul a intenționat să tragă în continuare, însă arma s-a blocat, iar polițistul a avut timp să se retragă.
Sima a fugit apoi pe geamul de la mansardă, fiind urmărit de către polițiști. Deși unul dintre focurile de avertizare l-a nimerit în zona coapsei, inculpatul a continuat să fugă și abia când a văzut că este încolțit a decis să se predea.
Când a a ajuns la spital, autorul jafului nu a ezitat să îi amenințe cu moartea pe polițiști.
„Acolo (la spital — n..r), inculpatul a adresat amenințări organelor de poliție și a afirmat că îi va împușca pe toți după ce va ieși din pușcărie”, a declarat Angela Sângeorzan.
Pentru faptele sale, Dorin Sima ar putea primi o pedeapsă de aproximativ 20 de ani de închisoare. De asemenea, persoana reținută sub acuzarea de favorizare a infractorului riscă între 1 și 5 ani de pușcărie.