Potrivit Poliţiei Judeţene Caraş-Severin, jaful a avut loc joi seară, în jurul orei 21.00, când Poliţia Reşiţa a fost anunţată prin 112 că un şofer a fost atacat, fiindu-i sustrasă şi o sumă de bani.
Poliţiştii au stabilit, în urma primelor verificări, că victima este un tânăr de 25 de ani, care era oprit cu maşina unei societăţi comerciale pe bulevardul Republicii din Reşiţa, iar colegul său se afla într-un magazin şi ridica banii din încasările firmei.
Conform sursei citate, o persoană mascată a deschis portiera din partea dreaptă-faţă a maşinii în care se afla tânărul şi l-a ameninţat pe acesta cu un pistol, iar cu cealaltă mână a sustras o plasă în care se afla o sumă de bani. La plecare, atacatorul a tras un foc de armă şi a spart geamul lateral stânga-faţă al maşinii.
Poliţia Caraş-Severin precizează, într-un comunicat de presă transmis vineri, că tănărul de 25 ani nu poate da detalii cu privire la semnalmentele suspectului şi nici cu privire la suma de bani ca se afla în plasa sustrasă.
În acest caz a fost întocmit dosar penal pentru tâlhărie.