Românca acuzată că a furat diamante de 5 milioane de euro din Londra și-a aflat pedeapsa. Prejudiciul nu a fost recuperat nici acum

O româncă a comis un jaf ca în filmul Ocean's Eleven la Londra. Lulu Lakatos, în vârstă de 60 de ani, a fost găsită vinovată și condamnată la cinci ani și jumătate de închisoare pentru că furat diamante în valoare de 4,2 milioane de lire sterline pe care ulterior le-a schimbat în pietricele. Acesta e unul dintre cele mai mari acte de furt din istoria britanică.
Filip Stan
29 iul. 2021, 13:14
Românca acuzată că a furat diamante de 5 milioane de euro din Londra și-a aflat pedeapsa. Prejudiciul nu a fost recuperat nici acum
Lulu Lakatos

Detectivul William Man de la Poliția Metropolitană a spus că „Planul și execuția meticuloase ale acestui jaf îmi arată că au fost implicați criminali foarte bine antrenați”.

E cea mai mare valoare care a fost comisă vreodată în țară, a dezvăluit procurorul Oliver Mosley, care a precizat că a fost „o conspirație cu cel mai ridicat grad de sofisticare”.

În zilele dinaintea jafului, autorii jafului au pretins că erau experți în pietre prețioase veniți din Rusia pentru a evalua șapte diamante conservate până la transferul lor într-o geantă cu lacăt, depozitată în seiful magazinului londonez Boodles, potrivit TheGuardian.

Patronul Boodles, Nicholas Wainwright, a plecat puțin să vorbească la telefon cu un potențial client rus, timp în care românca a schimbat diamantele cu pietricele obișnuite. Toată operațiunea i-a luat doar câteva secunde și s-a desfășurat în fața unei martore, iar momentul a fost filmat de camerele de supraveghere.

Culmea e că românca a fost și percheziționată înainte de a părăsi magazinul, în urma suspiciunilor ridicate de martora respectivă, dar niciun diamant nu a fost găsită asupra ei. Acestea se aflau ascunse într-un compartiment secret al genții ei, care au fost predate ulterior unei femei necunoscute.

Lulu Lukatos, care a fost condamnată deja în Franța, nu și-a recunoscut faptele de furt și a acuzat-o pe sora ei, care murise într-un accident în România, că e vinovata. Versiunea ei nu a convins juriul de la tribunalul londonez, aceștia considerând-o vinovată pentru faptele comise.

„Este vorba despre un delict foarte sofisticat şi îndrăzneţ prin prisma planificării, riscurilor şi recompensei, un delict în care aţi jucat un rol integral”, a declarat judecătoarea Emma Goodall, care a condamnat-o pe Lulu Lakatos la cinci ani şi jumătate de închisoare.

Pe lângă Lulu, doi complici ai ei, Christophe Stankovic și Mickael Jovanovic, au fost condamnați la trei ani de închisoare, respectiv la opt luni de închisoare după ce și-au recunoscut vina în instanță.

Pietrele furate, în valoare totală de 4,9 milioane de euro, includ un diamant în formă de inimă de 20 de carate evaluat la mai mult de 2,5 milioane de euro și un diamant roz de trei carate de peste 1,5 milioane de euro.

Spynews
Matteo și-a cerut iubita de soție! Cum a avut loc momentul special: ”Nu a înțeles nimic” | VIDEO
Bzi.ro
Elena Merișoreanu a ajuns pe perfuzii! Ce a pățit îndrăgita cântăreață
Fanatik.ro
Leguma din România care a avut un randament de vis. Au ieșit pe plus toți cei care au cultivat așa ceva
Capital.ro
Mașinile care nu vor mai putea fi înmatriculate. Măsura se aplică din 2035
Playtech.ro
Antonia, apariție de INFARCT. A dansat la bară provocator. Numai Velea o vede așa.
DailyBusiness
Vestea momentului despre taloanele de pensie. E important ca toți pensionarii să știe asta!
Adevarul
Disperare în vreme de război: un ucrainean de 28 de ani s-a căsătorit cu soacra sa pentru a se muta în străinătate
Spynews
Elena Udrea, mesaj pentru fiica ei, în prima zi de școală, din spatele gratiilor: „O durere pe care nu o pot descrie”. Adrian Alexandrov a însoțit-o pe Eva
Spynews
Momente emoționante pentru Mihai Petre și soția lui, Elwira! Cei doi au fost surprinși în prima zi de școală a fiicelor cuplului! | PAPARAZZI
Evz.ro
Anunț important pentru pensionari: Au 45 de zile la dispoziție
Ego.ro
Elena Udrea, mesaj SFÂȘIETOR pentru fiica ei: ”Trebuia să...”
Prosport.ro
FOTO. Zeița de la Montreal, în costum de baie, la 62 de ani. Cum arată Nadia Comăneci pregătită de plajă
wowbiz.ro
Bianca Drăgușanu și Victor Slav, întâlnire de gradul zero la școala Sofiei, după declarațiile dure pe care blonda le-a făcut despre tatăl fetiței sale! Ce s-a întâmplat în curtea școlii spune totul despre relația lor
Cancan.ro
De ce a fost ucisă Marina Gavril, de fapt. S-a aflat motivul crimei din Brăila! 😲
Playsport.ro
IREAL! Suma uriașă pe care a primit-o Antonia de la o casă de pariuri! Unii nu câștigă atâția bani nici în două vieți
kanald.ro
O tânără stewardesă din Bistrița a fost găsită moartă în apartamentul ei din Japonia! Care este cauza decesului
Capital.ro
A lovit tragedia! Marele sportiv al ţării s-a stins. L-a ucis un șofer beat, chiar pe trotuar
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Ea este cea mai sexy culturistă din România!
stirilekanald.ro
VIDEO "M-a apucat de gât, m-a izbit de spătarul patului şi m-a strangulat extrem de tare". Mărturia înfiorătoare a unei femei despre Andrew Tate. Victima îl acuză de abuz, după 10 ani
substantial.ro
Mircea Lucescu critică gazonul de pe Stadionul Steaua după victoria României cu Lituania
MediaFlux
VIN PENSIILE MAJORATE! Daniel BACIU a anunțat DATA EXACTĂ
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...