Jaf de 5 milioane de euro

Dosarul Loteria, nr. 47691/3/2015, în care instituția de stat ar fi fost prejudiciată cu 25 de milioane de lei, printre alții și de către Maricel Păcuraru, patronul Realitatea Plus, bate pasul pe loc de 8 ani de zile. Mai exact de când a intrat pe rolul Tribunalului București.
Mircea Filipescu
13 iul. 2023, 21:32
Jaf de 5 milioane de euro

Patronul Realitatea Plus, Maricel Păcuraru, pare a avea un aliat în justiţie, chiar în persoana judecătorului din dosarul în care acesta este acuzat de un furt de 5 milioane de euro din banii statului. După ce procurorii au trimis în judecată această cauză, magistratul Cătălin Vasilică Oprea s-a ocupat în totalitate de dosar, până acum câteva săptămâni când a fost detașat la Ialomita.

Acesta a amânat cauza de nu mai puţin de 38 de ori, pentru administrare de probe, potrivit Evz.

Practic după atâtea probe administrate orice complet din lume ar fi înțeles speța și de asemenea ar fi fost gata să dea un verdict. Doar că nu este cazul acestui dosar. La celelalte termene s-au dat amânări pe motiv că un inculpat sau altul nu avea apărare, asta deși toți cei implicați știau datele de judecată. Iar practica este clară: lipsa de apărare se acceptă o singură dată.

Apoi se apelează la un avocat din oficiu. Asta nu l-a împiedicat pe magistrat să fie îngăduitor și să amâne de peste 10 ori cauza pentru lipsă de apărare.

Practica amânării până intervine prescripţia

S-a ajuns până într-acolo încât acum se vorbește despre prescripție în dosar. La termenul cu numărul 58, avocatul lui Maricel Păcuraru a declarat că a depus un memoriu în acest sens. Astfel că cel mai probabil la termenele viitoare, dacă nu se mai amână pe diferite motive, se va constata prescrierea faptelor.

Drept urmare cei care au devalizat Loteria cu Maricel Păcuraru în frunte vor scăpa basma curată. Pentru că un judecător sancționat disciplinar s-a mișcat cu viteza melcului obosit într-un dosar în care banii contribuabililor s-au pierdut în neant.

Cine este judecătorul Cătălin Vasilică Oprea

Președintele completului care dezbate dosarul în care este implicat Maricel Păcuraru a fost sancționat disciplinar de CSM. Tocmai pentru că nu își făcea treaba de magistrat în timp util, așa cum prevede legea. Mai exact magistratului i s-a redus salariu timp de 3 luni cu 15% pentru că nu a redactat la timp o motivare. Cu toate acestea legat de acest dosar nicio instituție abilitată să ia măsuri nu a făcut ceva în acest sens. Curios este că nici măcar vreuna dintre părțile prejudiciate în dosar nu a sesizat IJ sau CSM pentru că dosarul bate pasul pe loc.

Revenind la judecător, acesta a ajuns să fie magistrat după ce în prealabil a fost consilier juridic la CJ Bistrița. Nu a terminat INM, ci a sărit direct din funcția de consilier juridic la cea de judecător, așa cum el însuși a declarat într-un interviu. Ulterior s-a transferat din Bistrița în București, iar acum este magistrat transferat la Ialomita. În locul lui a venit judecătoarea Timofte Irina care nu va relua cauza de la zero, dar probabil va fi nevoită să constate prescripția.

Pe de altă parte este extrem de ciudat că judecătorul Oprea a stat suficient pe dosar cât să se ajungă la prescriere, dar a fost transferat pe ultima sută de metri la Ialomița.

Următorul termen în dosarul în care este judecat patronul Realitatea Plus, Maricel Păcuraru, cel care l-a angajat pe Cosmin Gușă, a fost stabilit pentru luna septembrie a acestui an. Zilele trecute s-a amânat din nou. Pentru lipsă de apărare.

Citeşte şi: VIDEO Protest în Piaţa Victoriei după scandalul „azilelor groazei”. Românii afişează pancarte cu sloganul #ToţiŞtiau şi îi cer lui Ciolacu demiterea Gabrielei Firea

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Incredibil! Ce a postat un șofer de ridesharing pe Tiktok după ce Ruby i-a fost clientă: “Ai fi putut să…” | FOTO
Bzi.ro
Reacția lui Gigi Becali, după ce Guvernul a declarat zi de doliu național în urma morții Papei Francisc: „Nu plâng la mormânt străin!”
Fanatik.ro
Obiceiul sănătos recomandat persoanelor care au peste 50 de ani. Ce e bine să facă în fiecare zi
Capital.ro
Se schimbă polițele RCA. Banii vor fi retrași automat din cont. Anunțul făcut de ASF
Playtech.ro
Vouchere de vacanță 2025. Când trebuie salariații să restituie tichetele, situațiile prevăzute de lege
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Personalitățile pe care românii le-ar vrea președinte, dar nu sunt pe buletinul de vot. „Clasa politică e imaginea societății”
wowbiz.ro
Fostul iubit al Danielei Crudu a fost declarat mort! Detalii halucinante
Spynews
Bogdan Mocanu nu scapă! Cum răspunde artistul acuzațiilor conform cărora ar fi fost în vacanță cu Andra Volos: "Da, am fost în Italia..."
Spynews
Încă o aroganță marca Tzancă Uraganu! Și-a aprins trabucul cu o bancnotă de 100 de dolari. Reacția fanilor | VIDEO
Evz.ro
Adio, grătare! Minivacanța de 1 Mai e compromisă. Weekendul aduce ploi abundente în toată țara
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Prietena Soranei Cîrstea, divorțată de o vedetă TV! Pentru ea a părăsit-o milionarul pe Ana
kanald.ro
Horoscop chinezesc săptămâna 28 aprilie – 4 mai 2025: Semnul zodiacal care pleacă în vacanță fără să țină cont de bugetul alocat
Cancan.ro
Klaus Iohannis nu mai arată așa cum îl știai. Cum s-a schimbat fostul președinte, după ce a demisionat
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Răsturnare de situație în cazul Elodia Ghinescu. Ce s-a întâmplat, de fapt, cu fosta avocată: Vă dau în scris
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, în costum de baie şi cămaşă transparentă! Cât costă geanta Marni de plajă
stirilekanald.ro
Ce s-a întâmplat cu Bogdan înainte de a fi înghițit de apele Dunării? Bărbatul care îl însoțea la pescuit face declarații cutremurătoare: „A început să țipe, să urle”
Vreme severă în România: vijelii, grindină și temperaturi scăzute în următoarele zile
MediaFlux
Minivacanța de 1 Mai: Amenzi uriașe pentru grătare, muzică și campare ilegală
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Planta care atrage iubirea în viața noastră. Floarea fericirii feminine nu ar trebui să lipsească din casele noastre