Jaf de un milion de dolari, în trei minute. Hoţii au dat lovitura chiar pe aeroport

Bandiţi înarmaţi au atacat un vehicul blindat pe o pistă a unui aeroport internaţional din centrul Mexicului, în timp ce saci cu bani erau pe punctul de a fi încărcaţi într-un avion, şi ar fi reuşit să fure astfel, în mai puţin de trei minute, o sumă de 1 milion de dolari.
Ionela Marcu
05 apr. 2019, 12:36
Jaf de un milion de dolari, în trei minute. Hoţii au dat lovitura chiar pe aeroport

Faptele s-au produs miercuri seară în jurul orei locale 21:00 (joi ora 04:00, ora României). Hoţii au sosit la bordul unei camionete şi au distrus barierele de securitate aflate pe pista aeroportului din Guanajuato, au explicat reprezentanţii administratorului acelui aeroport, Grupul Aeroportuar al Pacificului (GAP).

Sub ameninţarea armelor de foc, autorii jafului au luat sacii cu bani pe care mai mulţi angajaţi ai aeroportului se pregăteau să îi încarce într-un avion, apoi au fugit de pe pistă spărgând barierele de securitate dintr-o altă zonă. Totul s-a petrecut în mai puţin de trei minute, au precizat reprezentanţii GAP şi ai autorităţilor locale.

Suma exactă nu a fost precizată de sursele oficială, însă, potrivit companiilor mass-media locale, valoarea acesteia s-ar ridica la aproximativ 20 de milioane de pesos (1 milion de dolari).

Pe 14 decembrie, un vehicul care transporta 118 milioane de pesos (6,2 milioane de dolari) a fost interceptat de bandiţi în acelaşi stat mexican, Guanajuato. Camionul blindat a fost descoperit mai târziu, îngropat într-o localitate apropiată de locul în care s-a produs jaful.

Guanajuato este unul dintre cele mai importante centre industriale din Mexic, având numeroase uzine de automobile, aeronautice şi din industria grea.

Aceste activităţi, alături de prezenţa unor importante infrastructuri energetice, au atras organizaţii infracţionale, care comit numeroase jafuri, răpiri şi furturi de combustibil, potrivit autorităţilor mexicane.

DailyBusiness
Iarna revine în forță! România, lovită de un nou val de ninsori în plină primăvară
Spynews
Bella Santiago a fost operată, după ce s-a accidentat în vacanță. Cum se simte fosta concurentă de la Power Couple
Bzi.ro
Mădălina Ghenea, apariție senzuală la petrecerea organizată de Elton John! A strălucit într-o rochie albă spectaculoasă! – FOTO
Fanatik.ro
Zodiile care vor avea noroc total în următorii 7 ani. Tot ce ating se transformă în aur
Capital.ro
Buletinele se schimbă în România. Ce dispare de pe cărțile de identitate
Playtech.ro
Ce AVERE are, de fapt, Gigi Becali! Sumele pe care le are de recuperat sunt uriașe. Detalii neştiute despre...
DailyBusiness
Călin Donca îi învață pe români cum să facă bani în 2025: „Eu puteam să fiu mult mai bogat decât sunt”
Adevarul
Profeții apocaliptice într-o carte secretă a Vaticanului: 2027, anul Judecății de Apoi. Legătura bizară cu boala Papei
wowbiz.ro
Alex Dobrescu, reținut pentru trafic de droguri! Descoperirea făcută de anchetatori acasă la el. Încă o lovitură pentru Cristina Cioran, după împăcarea cu tatăl copiilor săi | Surse
Spynews
Cum arată camera cântăreței Minodora. Multe doamne doar visează la așa ceva / FOTO
Spynews
Top 3 zodii care vor începe un nou capitol luna aceasta. Au reușite pe plan personal și profesional
Evz.ro
Pilonul ll de pensii. Modificările pregătite de Guvern
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
Cât de frumoasă este Sorana Cîrstea. Iubita lui Ion Țiriac jr. a făcut senzație cu apariția ei pentru WTA
kanald.ro
Schimbări în 2025 la programul ,,Noua Casă”! Ce se întâmplă cu plafonul de garantare și cu executarea silită
Cancan.ro
Cu ce se ocupă Elena Tudor, câștigătoarea Power Couple 2025. Ce meserie are soția magicianului Robert Tudor, de fapt
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Adio, Călin Georgescu. Verdictul venit dinspre CCR: Judecătorii vor ține seama
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Teodora Stoica, apariție spectaculoasă în costum de baie. Cât de bine arată fiica lui Meme Stoica
stirilekanald.ro
De ce a murit, de fapt, Luca Manolache! Descoperire șocantă la autopsie
Vânzările Tesla în Europa continuă să scadă, afectate de factorii politici și demografici
MediaFlux
Rusia se răzbună pe România. Mișcarea care l-a enervat rău pe Putin
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
A murit după ce a fost internată în Spitalul Municipal București. Aici a contactat o bacterie periculoasă și a fost supusă unui tratament inuman