Jaf în Sectorul 5 al Capitalei! Hoții au intrat într-o locuință și au făcut pagube de 120.000 de lei

Un jaf a avut loc în Sectorul 5 al Capitalei, unde doi bărbați au pătruns forțat într-o locuință și au furat bijuterii în valoare de 120.000 de lei.
Ruxandra Rădulescu
07 iul. 2021, 21:00
Jaf în Sectorul 5 al Capitalei! Hoții au intrat într-o locuință și au făcut pagube de 120.000 de lei
Un jaf

Potrivit autorităților, poliţiştii din cadrul Secţiei 19 au fost sesizaţi de către un bărbat, în vârstă de 53 de ani, cu privire la faptul că persoane necunoscute au pătruns în curtea sa din Sectorul 5 şi ulterior, prin forţarea unui geam lateral, au pătruns în lociuință de unde au sustras aproximativ 500 grame bijuterii din aur.

„Din datele şi probele administrate în cauză a rezultat că fapta reclamată ar fi fost săvârşită de doi bărbaţi, cu sprijinul altui bărbat, care ar fi condus un autoturism, în baza unei înţelegeri prealabile şi care le-ar fi facilitat celorlalţi doi deplasarea şi ar fi asigurat locul comiterii faptei, ulterior aceştia fiind identificaţi”, se precizează în comunicat al DGSP

Poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5, au pus în aplicare cinci mandate de percheziţie domiciliară, în urma cărora au fost identificate şi ridicate mai multe bunuri şi unelte care ar fi putut fi folosite la comiterea de infracţiuni.

Conform forțelor de ordine,  doi bărbaţi au fost conduşi la audieri și apoi au fost reţinuţi. În cursul zilei de miercuri aceştia au fost prezentaţi în faţa instanţei, care a dispus măsura arestării preventive.

Cercetările sunt continuate de poliţiştii Secţiei 19, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, relatează Digi24. 

Un jaf ca în filme în Mehedinți!

Cei trei bărbați din Timișoara au fost reținuți de oamenii legii. Aceștia s-au dat drept polițiști și au simulat percheziții pentru a fura bani din casele a două femei în vârstă din județul Mehedinți.

Indivizii, cu vârste cuprinse între 26 şi 48 de ani, au pretins că sunt polițiști și, timp de două zile, pe 15 și 16 iunie, au intrat în locuințele a două femei în vârstă, furând 1.290 de euro, respectiv, 9.500 de lei.

„Două femei, de 66 şi 70 de ani, din judeţul Mehedinţi, ar fi fost induse în eroare de trei persoane, care ar fi folosit unele semne distincte ale unei autorităţi publice şi ar fi declinat calităţi oficiale, care implică exerciţiul autorităţii de stat”, au transmis poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale din Mehedinţi.

Polițiștii reali au găsit la percheziții două insigne cu inscripţia „Special Police”, o pereche de cătuşe şi mai multe perechi de mănuşi din latex. Cei trei indivizi sunte cercetați pentru furt calificat și uzurpare de calităţi oficiale.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
EXCLUSIV / Robert Lele, anchetat de procurori după ce a bătut-o pe Andra Volos. Manelistul a fugit și Poliția nu l-a mai găsit acasă
Bzi.ro
Reacția lui Gigi Becali, după ce Guvernul a declarat zi de doliu național în urma morții Papei Francisc: „Nu plâng la mormânt străin!”
Fanatik.ro
Ce dobânzi au BCR, BRD, ING, Banca Transilvania sau Raiffeisen la creditul de nevoi personale. Perioada maximă în care trebuie să îl rambursezi
Capital.ro
Adevărul despre Călin Georgescu. Silviu Predoiu a dezvăluit totul: Am mai spus acest lucru
Playtech.ro
Ce trebuie să ai în torpedou pentru a evita amenzi de mii de lei. Mulţi şoferi ignoră regula
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Peripețiile unor interlopi din Moldova, în pelerinaj la Muntele Athos. „Se auzeau lupii, coioții”
wowbiz.ro
Fostul iubit al Danielei Crudu a fost declarat mort! Detalii halucinante
Spynews
Cătălin Dobrescu, fostul soț al Oanei Radu, și-a cerut iubita în căsătorie! Cum a reacționat Alina
Spynews
Cătălin Botezatu și Nicolle Fota se pregătesc de nuntă?! Iubita designerului a dezvăluit cum își dorește să arate rochia de mireasă
Evz.ro
Colosul din Ungaria a pus ochii pe un sector-cheie din România
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Raluca Zenga, apariție exotică într-un costum de baie cu o vedere generoasă, chiar în ziua de Paşte
kanald.ro
Anunț de ultimă oră pentru pensionari. Câți bani vei primi la pensie în funcție de data nașterii și stagiul complet de cotizare
Cancan.ro
Obiect din România, pus în sicriul Papei Francisc. Ce este, de fapt: 'Rămâne… până în ziua de apoi'
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Document obligatoriu pentru persoanele cu vârste între 18 și 30 de ani. Se dă ordin de la UE
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Prietena Soranei Cîrstea, divorțată de o vedetă TV! Pentru ea a părăsit-o milionarul pe Ana
stirilekanald.ro
Dezastrul de la Cernobîl, 39 de ani după: Urmele radioactive sunt încă prezente în România! Cum pot ajunge pe masa fiecăruia dintre noi
Judecătorul Alexandru Vasile de la Curtea de Apel Ploieşti va fi cercetat de Inspecţia Judiciară
MediaFlux
Putin a cedat! Pacea de la Vatican dintre Zelenski și Trump a avut succes
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
CFR Călători îl primește și pe „Constantin Brâncuși“, a patra locomotivă modernizată de Softronic. Cum arăta înainte