Bijuterii a căror valoare este estimată la 40 de milioane de euro au fost furate în plină zi în hotelul Carlton din Cannes, transmite AFP, citând anchetatori, informează Agerpres.
Bijuterii au fost furate de la o expoziţie care avea loc în Hotelul Carlton, a anunţat o sursă apropiată anchetei. Un individ a furat o casetă care conţinea bijuterii a căror valoare este estimată la 40 de milioane de euro, potrivit primelor elemente ale anchetei.
În timpul ultimului festival de la Cannes, dintr-o cameră din hotelul Novotel au fost furate bijuterii marca Chopard în valoare de 1,4 milioane de dolari.