Prejudiciul estimat se ridică la 200.000 euro. Grand Palais, din Paris, găzduieşte în prezent o expoziţie de artă contemporană, „Art Paris”, iar printre obiectele expuse sunt şi bijuterii de mari dimensiuni.
Duminică seara, una dintre angajatele muzeului a pus bijuteriile într-un săculeţ şi aştepta echipele de securitate pentru a însoţi transportul într-un loc sigur, dar între timp lângă ea au ajuns alţi doi bărbaţi. Unul dintre ei a atenţionat-o că i-a căzut un bilet, iar când aceasta s-a întors să se uite celălalt a înşfăcat săculeţul şi a fugit.