Hoţii au spart dulapurile din birourile mai multor europarlamentari de la Bruxlles şi au sustras bunuri de valoare.
Europarlamentarul german Nico Semsrott, căruia i-au fost furate două laptopuri, s-a declarat dezamăgit de lipsa de reacţie din partea Directoratului general pentru securitate al Parlamentului European (DG SAFE). „Este un imens scandal şi nu ştiu de ce toată lumea tace”, a declarat el.
„Suntem aproape siguri că hoţii au căutat prin toate lucrurile noastre, pentru că totul pare răscolit”, a spus Semsrott, adăugând că din ce a aflat au fost sparte birourile unui număr „între 40 şi 100 de eurodeputaţi”.
El şi-a avertizat colegii într-un e-mail trimis luni şi a postat un video pe YouTube în care arată cum hoţii i-au forţat un sertar de la birou, de unde au luat o cheie aflată în sertar pentru a putea deschide un dulap conţinând computere. Eurodeputatul a afirmat că DG SAFE nu îi avertizase pe eurodeputaţi despre furturi.
În luna martie, preşedintele Parlamentului European, David Sassoli, a introdus măsuri stricte pentru a interzice accesul vizitatorilor în clădirile PE şi a încurajat eurodeputaţii să lucreze din ţările lor, ca măsură de precauţie împotriva răspândirii noului coronavirus. Sediul din Bruxelles al PE a rămas gol cea mai mare parte a lunii mai.
O purtătoare de cuvânt a instituţiei a precizat că în aprilie PE a fost informat despre spargeri şi a ”sporit numărul agenţilor de securitate care patrulează” în zona birourilor, în timp ce ”alţi agenţi au controlat accesul în clădire”. Ea a adăugat că DG SAFE anchetează furturile şi se află în contact cu autorităţile belgiene.