Jale pe piaţa financiară: Bursele din China, în cel mai mare declin, de 8,7 la sută. Şi ROMÂNIA e afectată

Bursa din Shanghai a închis luni în declin cu 8,7%. Acesta este cel mai mult după 2007 şi influenţează negativ şi restul burselor şi pieţelor valutare asiatice. Investitorii se tem de impactul încetinirii creşterii celei de-a doua mari economii a lumii.
Iulian Tudor
24 aug. 2015, 09:11
Jale pe piaţa financiară: Bursele din China, în cel mai mare declin, de 8,7 la sută. Şi ROMÂNIA e afectată

Declinul pieţelor asiatice de capital a urmat scăderilor accentuate consemnate vineri de acţiunile din SUA şi Europa, transmite MarketWatch, citată de Mediafax.  La originea declinului se află îngrijorarea că avansul economiei chineze ar putea încetini semnificativ.

Pentru a creşte competivitatea exporturilor, Autorităţile chineze au decis în urmă cu două săptămâni să devalorizeze yuanul, luând prin surprindere pieţele. Investitorii vor urmări următoarea mişcare a autorităţilor de la Beijing, după ce Wall Street Journal a relatat că banca centrală se pregăteşte să inunde sistemul bancar cu lichidităţi pentru a stimula creditarea.

Indicele Shanghai Composite a coborât cu 9,5%, iar indicele Shenzhen cu 7,7%. La Hong Kong, indicele Hang Seng a scăzut cu 5,06%, Nikkei Stock Average al bursei din Tokyo cu 4,6%, în timp ce indicele australian S&P ASX 200 a pierdut 2,7%, potrivit Mediafax.

Citeşte şi Panică în China: Bursele asiatice se prăbuşesc. Hong Kong, peste -6%

Pe piaţa valutară, ringgit-ul malaysian a atins minimul ultimilor 17 ani, moneda thailandeză baht la cel mai redus nivel din 6 ani, iar won-ul sud-coreean la un minim al ultimilor patru ani, faţă de dolar.

Piaţa de capital din China, care a pierdut peste 11% din valoarea sa săptămâna trecută, a început ultima săptămână din august la un nou minim istoric.

Fenomenul financiar se repercutează şi asupra altor pieţe financiare din lume, potrivit Business Insider. Astfel, La New York, indicele Dow Jones a pierdut 531 de puncte sau 3,12%, S&P 500 a pierdut 65 de puncte sau 3,18% și Nasdaq a pierdut 171 de puncte sau 3,52%, imediat după ce pieţele futures s-au deschis în noaptea de duminică spre luni.

Şi România are de suferit. Potrivit Agerpres, Bursa de la București deschide în scădere puternică prima ședință de tranzacționare din săptămână, indicele de referință BET, care arată evoluția celor mai lichide 10 acțiuni, era în coborâre cu 4,27%, după aproximativ 30 de minute de la deschiderea sesiunii de tranzacționare, la fel cum s-a întâmplat și pe bursele europene.

DailyBusiness
Marilu Dobrescu, dezvăluiri halucinante despre relația cu Iustin Petrescu: „Prietena mea a venit într-un suflet să mă ridice de acasă imediat după bătaie”
Spynews
Când va face Mihaela Borcea nuntă cu iubitul ei, Sorin Rap. A fost cerută în căsătorie în urmă cu câteva luni
Bzi.ro
Se știe câștigătorul Chefi la Cuțite! El a plecat acasă cu marele premiu
Fanatik.ro
Bancnota care a ajuns să valoreze mii de euro. Dacă și tu o ai cumva în casă, atunci poți să te îmbogățești peste noapte
Capital.ro
Mașinile au primit interzis. Decizie obligatorie pentru șoferi. Intră în vigoare sâmbătă, 31 mai, ora 08:00
Playtech.ro
Distanța între două clădiri pe același teren. Calcul exact pentru a nu avea probleme cu legea
DailyBusiness
Anamaria Gavrilă, șefa POT, a cerut STS-ului lista cu datele celor peste 11 milioane de votanți din turul doi al prezidențialelor, inclusiv ale celor care „nu erau în viață la momentul votului”
Adevarul
Statele Unite își întăresc prezența în nordul Europei, în contextul amenințării ruse. Insula suedeza Gotland, piesă-cheie în noua strategie NATO
wowbiz.ro
BREAKING! Ultimele detalii despre MOARTEA lui DAN PETRESCU. Informația care ARUNCĂ TOTUL ÎN AER
Spynews
Cine este românul care a murit înecat după ce a salvat două surori, în Anglia. Localnicii cer onoruri oficiale pentru salvatorul fetițelor
Spynews
Mesajul Iuliei Albu pentru fostul soț, după ce acesta s-a recăsătorit. Ce i-a transmis mama copilului său: "Nu avea cum..." 
Evz.ro
Omenirea, în pericol din cauza vremii. Urmează ani critici
Ego.ro
Cine este și cum arată singura soră a lui Klaus Iohannis. Acum s-a aflat! FOTO
Prosport.ro
FOTO. Diana Gureşoaie, de nerecunoscut. Fosta iubită a lui Dodel s-a transformat într-un pachet de muşchi
kanald.ro
Biografie Rux și Opulență. Care este numele ei real și ce studii are influencera
Cancan.ro
Iulian din Iași a cumpărat un kaiser din LIDL, la reducere, la 12,73 lei. Cât a trebuit să plătească la casă, de fapt 😲
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
România cheamă rezerviștii militari? Decizia ANAF, totul e clar: Am introdus două categorii
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Milionarul a uitat-o definitiv pe Mădălina Ghenea pentru o altă actriță
stirilekanald.ro
Breaking news! A murit Ed Gale
La ce sumă au ajuns alocațiile în luna mai după indexarea de 13,8%
MediaFlux
Se măresc pensiile în fiecare an până în 2030 anunță ministrul Muncii! Românii primesc mai mulți bani de la stat
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Agenția crimei. Cum și-a transformat clanul Căldăraru firma de turism într-o poartă spre ilegalități în SUA