Arhitecţii şi inginerii niponi au mers chiar mai departe. Ei au găsit soluţiile tehnice pentru ca o autostradă suspendată să treacă pur şi simplu printr-o clădire.
Practic, edificiul este întrerupt între etajele cinci şi şapte pentru a face loc autostrăzii. Minunea tehnică a fost realizată după ce proprietarii terenului pe care se află clădirea au refuzat să fie expropriaţi în vederea construirii autostrăzii.
Bijuteria aflată în Osaka, are 16 etaje şi a fost poreclită „stupul”, din cauza zgomotului teribil de care este înconjurată. Funcţionalitatea turnului nu este afectată de traficul intens.