Jean-Claude Juncker, încrezător în şansele sale de a prelua şefia Comisiei Europene

Luxemburghezul Jean-Claude Juncker s-a declarat 'încrezător că va fi ales în calitate de viitor preşedinte al Comisiei Europene până la jumătatea lui iulie' într-un interviu publicat duminică de jurnalul german Bild, chiar dacă, potrivit acestuia, Parisul nu este de acord cu acest scenariu.
Romania TV
01 iun. 2014, 08:07
Jean-Claude Juncker, încrezător în şansele sale de a prelua şefia Comisiei Europene

‘În cadrul Consiliului European, o majoritate importantă de şefi de stat şi de guvern creştin-democraţi şi socialişti mă sprijină’, a declarat Juncker, potrivit unui extras din interviu difuzat în avans de Bild, preluat de France Presse.

El a promis să îi ‘atragă şi pe ceilalţi’ în următoarele trei sau patru săptămâni. ‘Europa nu trebuie să cedeze în faţa presiunilor’, a adăugat fostul preşedinte al Eurogrupului, candidat desemnat de conservatori în timpul campaniei pentru alegerile europarlamentare, dar pe care un anumit număr de capitale europene nu-l doresc.

Printre acestea se numără Londra, Stockholm, Budapesta, dar şi, potrivit Bild, guvernul francez. Parisul şi-ar dori un francez în fruntea executivului european, conform jurnalului, care nu citează surse.

Cameron a AMENINŢAT cu IEŞIREA Marii Britanii din UE dacă Juncker va prezida Comisia Europeană

Preşedintele francez Francois Hollande i-a transmis în această săptămână cancelarului Angela Merkel că are nevoie de un ‘semnal’ în direcţia alegătorilor săi, în urma succesului înregistrat de Frontul Naţional (extremă-dreapta) la scrutinul de duminica trecută, scrie Bild. ‘El a făcut presiune pentru un program de investiţii de mare amploare şi a pus pe masă numele fostului său ministru de finanţe Pierre Moscovici’, a precizat tabloidul.

Pe de altă parte, premierul britanic David Cameron şi-ar fi ameninţat partenerii europeni cu ieşirea ţării sale din Uniunea Europeană în cazul în care Jean-Claude Juncker ar deveni preşedintele CE, a scris în ultima sa ediţie săptămânalul german Der Spiegel. ‘Un reprezentant al anilor ’80 nu poate rezolva problemele din următorii cinci ani’, ar fi declarat Cameron, referindu-se la Juncker, potrivit Der Spiegel, care a citat ‘surse apropiate participanţilor’ la summitul de marţea trecută de la Bruxelles.

 

DailyBusiness
Iunie 2025 aduce odihna binemeritată. Zile libere extinse și drepturi sporite pentru angajați
Spynews
Violeta Bănică și-a sărbătorit iubitul! Fiica Andreei Marin a postat imagini superbe cu partenerul ei | FOTO
Bzi.ro
Delia a încins internetul filmându-se în ipostaze sexy! „Ți-ai pus silicoane!“
Fanatik.ro
Mai are statul român bani de pensii? Anunţ şocant: „Doar din împrumuturi! Nu mai avem bani!”
Capital.ro
Trebuie să schimbe permisul auto categoria B. Acești șoferi n-au drept de circulație. Limită în Codul Rutier
Playtech.ro
Când ajung pensiile în iunie 2025 prin Poșta Română? Anunț despre o posibilă întârziere
DailyBusiness
AUR, anunţ de ultimă oră pentru susţinătorii săi: „Refuzăm să girăm o farsă. Suntem într-un punct mai grav decât în noiembrie”
Adevarul
Un jurnalist britanic a petrecut noaptea alegerilor cu „populiștii învinși ai României”. Cum l-a perceput pe George Simion
wowbiz.ro
Gigi Becali, interviu tăios după acuzațiile lui George Simion. Mesajele secrete pe care cei doi și le-au transmis în privat: "Îl iert, dar nu am ce discuta cu un om ca ăsta"
Spynews
O româncă a fost dată dispărută în Toscana! Mașina Denisei a fost găsită abandonată | FOTO
Spynews
”Rămâi surd la insulte”. Jador, mesaj cu subînțeles după ce s-a confirmat că a condus drogat
Evz.ro
Coșmarul șoferilor din România. Poliția nu face nimic...
Ego.ro
Cine este și cum arată singura soră a lui Klaus Iohannis. Acum s-a aflat! FOTO
Prosport.ro
Ce a postat Mădălina Ghenea în ziua în care noua iubită a milionarului Grigor Dimitrov, fostul partener al româncei, a scris că adoră „fiecare centimetru” din el
kanald.ro
Ultimul mesaj postat de Anca, doctorița din Iași care a suferit un infarct la locul de muncă. Familia se pregătește acum de înmormântare
Cancan.ro
ULTIMELE cuvinte ale fostei jurnaliste, înainte de a-şi pierde cunoștința după ce a căzut de la etajul 5 cu fiica ei
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Cardurile de pe care NU trebuie să scoți bani de la bancomat. Regulă la orice bancă sau ATM din România
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Gimnasta campioană e însărcinată! Vedeta Survivor s-a afișat cu iubitul
stirilekanald.ro
Autobuz școlar, spulberat de un sinucigaș. Cel puțin 6 copii au murit, alți 44 sunt răniți grav
Mioara Velicu și Steliana Sima au primit distincții de la Ilie Bolojan. Cum au reacționat când au fost sunate chiar de președintele interimar: ”Eu am rămas încremenită. Am zis că cine știe cine își bate joc de mine” / EXCLUSIV
MediaFlux
Anumite bancnote ies din circulație. Românii trebuie să-și recuperere banii
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Alimentul care te ajută să supraviețuiești în situații de criză