Jennifer Lopez se retrage din juriul „American Idol”

Jennifer Lopez a anunţat oficial vineri că se retrage din juriul concursului "American Idol", la o zi după ce Steven Tyler a anunţat de asemenea că nu va reveni în al 12-lea sezon al emisiunii.
Romania TV
14 iul. 2012, 11:40
Jennifer Lopez se retrage din juriul

După mai multe săptămâni de speculaţii privind viitorul ei la „American Idol”, Lopez l-a anunţat vineri pe Ryan Seacrest, gazda emisiunii, că nu va reveni în juriu în al 12-lea sezon, care va debuta la toamnă, potrivit contactmusic.com.

Cu o zi înainte, ea declarase în emisiunea TV „Today” că se gândeşte să meargă mai departe şi să facă alte lucruri pe care îi place să le facă.

„A fost un proces (de gândire, nr.) lung…chiar am fost împărţită”, i-a mărturisit ea şi lui Seacrest.

„Când am semnat un contract pentru Idol, a fost pentru un an, şi până la urmă am făcut doi ani pentru că m-am îndrăgostit de emisiune, de toată lumea de-acolo…”, i-a mai spus cântăreaţa, adăugând însă că a venit momentul să revină la alte lucruri, pe care le-a cam neglijat.

Lopez a subliniat însă că s-ar bucura să mai vină ca invitat la emisiune.

Jennifer Lopez a fost membru în juriul emisiunii de talente muzicale „American Idol”, alături de Steven Tyler, care şi-a anunţat joi retragerea, motivând că doreşte să se concentreze asupra trupei Aerosmith, şi Randy Jackson.

Lopez a anunţat că renunţă să mai jurizeze „American Idol” cu o zi înainte să-şi înceapă turneul nord-american cu Enrique Iglesias.

Aleasă recent de Forbes cea mai influentă celebritate din lume, J Lo este actriţă, artistă, cântăreaţă, producător de film, TV şi muzică, designer de modă, antreprenor şi filantroapă.

În aprilie 2011, Jennifer Lopez a primit titlul de cel mai frumos om din lume din partea revistei People, într-o perioadă în care cariera artistei americane se află din nou pe o pantă ascendentă, marcată de lansarea unui nou album şi de includerea ei în juriul popularei emisiuni „American Idol”. Noul ei single, piesa dance-pop „On The Floor”, a ajuns în fruntea clasamentelor muzicale din multe ţări, oferindu-i artistei americane primul single stabilit pe prima poziţie în Top 10 Billboard după „All I Have” din 2003.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
EXCLUSIV / Robert Lele, anchetat de procurori după ce a bătut-o pe Andra Volos. Manelistul a fugit și Poliția nu l-a mai găsit acasă
Bzi.ro
Reacția lui Gigi Becali, după ce Guvernul a declarat zi de doliu național în urma morții Papei Francisc: „Nu plâng la mormânt străin!”
Fanatik.ro
Obiceiul sănătos recomandat persoanelor care au peste 50 de ani. Ce e bine să facă în fiecare zi
Capital.ro
Răsturnare de situație în cazul Elodia Ghinescu. Ce s-a întâmplat, de fapt, cu fosta avocată: Vă dau în scris
Playtech.ro
Meteorologii Accuweather au schimbat prognoza. Val de frig în România. Unde lovesc furtunile și vijeliile
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Personalitățile pe care românii le-ar vrea președinte, dar nu sunt pe buletinul de vot. „Clasa politică e imaginea societății”
wowbiz.ro
Fostul iubit al Danielei Crudu a fost declarat mort! Detalii halucinante
Spynews
Cătălin Dobrescu, fostul soț al Oanei Radu, și-a cerut iubita în căsătorie! Cum a reacționat Alina
Spynews
Cătălin Botezatu și Nicolle Fota se pregătesc de nuntă?! Iubita designerului a dezvăluit cum își dorește să arate rochia de mireasă
Evz.ro
Cât de aproape un un război mondial. Cheltuieli uriașe pentru apărare
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Prietena Soranei Cîrstea, divorțată de o vedetă TV! Pentru ea a părăsit-o milionarul pe Ana
kanald.ro
Cine este românul care a lucrat la mormântul Papei Francisc din Bazilica Santa Maria Maggiore. Acesta este singurul străin din echipă
Cancan.ro
Klaus Iohannis nu mai arată așa cum îl știai. Cum s-a schimbat fostul președinte, după ce a demisionat
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Marele actor s-a stins. A fost o legendă. A făcut milioane de oameni să râdă. Drum lin!
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, în costum de baie şi cămaşă transparentă! Cât costă geanta Marni de plajă
stirilekanald.ro
Ce s-a întâmplat cu Bogdan înainte de a fi înghițit de apele Dunării? Bărbatul care îl însoțea la pescuit face declarații cutremurătoare: „A început să țipe, să urle”
Vreme severă în România: vijelii, grindină și temperaturi scăzute în următoarele zile
MediaFlux
Donald Trump Jr. sosește luni la București. Este a treia oprire în turneul din Europa de Est
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Planta care atrage iubirea în viața noastră. Floarea fericirii feminine nu ar trebui să lipsească din casele noastre