SOCI 2014. Programul scurt a fost dominat de japonezul Yuzuru Hanyu, în vârstă de numai 19 ani, care a reuşit o evoluţie apropiată de perfecţiune, obţinând un punctaj record – 101,45, urmat de canadianul Patrick Chan – 97,52 puncte şi campionul european, spaniolul Javier Fernandez – 86,98 puncte.