JO 2020 Alina Vuc și Albert Saritov luptă pentru medalii. Albert Saritov și Alina Vuc, ambii la lupte libere, sunt ultimele speranțe la medalii ale României la JO 2020 de la Tokyo.
Alina Vuc, favorita doi a competiției de lupte libere, 50 de kg
Alina Vuc este a doua favorită a competiției de lupte libere, categoria 50 de kilograme. Luptătoarea din România va intra în concurs în jurul orei 05:30 împotriva sportivei din Bulgaria, Miglena Selishka. Grație faptului că e cap de serie numărul 2, culoarul româncei spre finală ar trebui să fie, teoretic, mai ușor.
Elisabeta Lipă, mesaj tranşant către premierul Florin Cîţu. „Ceea ce se întâmplă… suntem la pământ!”
Albert Saritov, medalii consecutive?
Albert Saritov a adus României o medalie de bronz la lupte libere la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro, în 2016. Luptătorul de origine cecenă va lupta în primul tur cu italianul Abraham de Jesus Conyedo Ruano. Dacă va trece mai departe, Albert Saritov ar putea avea o sarcină foarte dificilă în drumul spre semifinale. În „sferturi” ar urma să îl întâlnească pe campionul olimpic de la Rio de Janeiro, Kyle Snyder.
Programul sportivilor români la JO Tokyo 2020, vineri 6 august
ATLETISM
Ora 23:30 – 04:00 – Marius Cocioran (50 de km marș) – FINALA
LUPTE
Ora 05:30 – Miglena Selishka – Alina Vuc (lupte libere, cat. 50 kg), sferturile de finală se dispută imediat după încheierea „optimilor”
Ora 05:30 – Abraham de Jesus Conyedo Ruano – Albert Saritov (lupte libere, cat. 97 kg), sferturile de finală se dispută imediat după încheierea „optimilor”
Ora 12:15 – semifinale lupte libere cat. 50 de kg
Ora 12:15 – semifinale lupte libere, cat. 97 kg