Jo Jo Dan s-a antrenat cu Diaconu pentru meciul împotriva turcului Selcuk Aydin

Pugilistul român Jo Jo Dan l-a avut ca sparring-partener pe Adrian Diaconu, în timpul pregătirii pentru meciul cu turcul Selcuk Aydin, din 26 noiembrie, pentru titlul WBC Silver la categoria welter, relatează celebra revistă americană de box The Ring, .
Romania TV
17 nov. 2011, 12:40
Jo Jo Dan s-a antrenat cu Diaconu pentru meciul împotriva turcului Selcuk Aydin

Meciul de la Trabzon va fi o revanşă după un eşec controversat suferit de Jo Jo Dan (numele de ring al lui Ionuţ Ion), pe care Ring a l-a descris drept ”unul dintre cele mai mari jafuri din ultima vreme în box”, o ”decizie de tot râsul”, potrivit Agerpres.

”Dacă un bogat este jefuit, e foarte probabil că îşi ia lucrurile şi se mută în altă parte. Când un ins mai puţin înstărit este furat, probabil că nu îşi permite luxul de a se muta din cartierul în care e în pericol. Jo Jo Dan este echivalentul din box al celui mai puţin norocos”, scrie Ring. ”(Aydin) a cerut mulţi bani pentru a veni să boxeze în Canada. I-am făcut două oferte, dar a refuzat şi a cerut dublu, iar asta e imposibil”, a declarat Chris Ganescu, promotorul lui Jo Jo Dan. ”E mai logic pentru noi să mergem în Turcia, decât să fie meciul aici, deoarece ar fi trebuit să îi plătesc mulţi bani, iar Ionuţ ar fi primit mai puţin şi nu se merita”, a precizat Gănescu.

Ring îl laudă pe Gănescu pentru felul în care l-a manageriat până acum pe pugilistul român, care în cariera profesionistă a reuşit 29 de victorii (16 prin K) şi un eşec, promotorul român ocupându-se şi de semigreul Adrian Diaconu în perioada în care acesta era campion mondial. ”Aveam şi opţiunea de a nu merge în Turcia, dacă nu doream meciul cu Aydin. Dar, am privit situaţia din punct de vedere economic şi era normal ca meciul să se desfăşoare unde se vinde mai bine”, a explicat Gănescu. ”Sunt neliniştit şi mă gândesc la acel meci în fiecare zi ‘I’m nervous. Dar, viaţa merge înainte. Îmi voi face treaba mai bine ca data trecută, sper că totul va fi bine şi decizia arbitrilor va fi cea corectă”, a spus Jo Jo Dan.

Pugilistul român de 30 de ani pare mai bine ”echipat” din punct de vedere fizic pentru meciul de la Trabzon decât adversarul său, Aydin (22 victorii, 17 prin KO în cariera profesionistă), după victorii rapide în faţa unor boxeri precum Andre Villafane, Steve Forbes sau Iwan Azore.

Conform revistei Ring, Jo Jo Dan a urmat o pregătire similară cu cea pe care o face compatriotul său Lucian Bute, campionul mondial IBF la supermijlocie, şi chiar a efectuat meciuri de sparring cu semigreul Adrian Diaconu. După un astfel de antrenament, Jo Jo Dan a afirmat vesel că e ”încă în viaţă”. ”Dacă poate supravieţui unei confruntări cu Diaconu, Dan crede că este mai mult decât pregătit pentru o victorie în faţa lui Aydin”, relatează prestigioasa revistă. ”Cred că l-am respectat prea mult în primul meci. Am început să pun presiune pe el abia după runda a cincea. Acum mă voi concentra să îl presez de la îcneput până la sfârşit”, a afirmat Jo Jo Dan.

În cazul unui succes în Turcia, boxerul român poate spera la un meci important în viitor, la Quebec, locul în care trăieşte şi se pregăteşte.

DailyBusiness
AUR, anunţ de ultimă oră pentru susţinătorii săi: „Refuzăm să girăm o farsă. Suntem într-un punct mai grav decât în noiembrie”
Spynews
Ce mesaj a transmis Olivia Cucoș, după ce a fost eliminată de la Chefi la cuțite! Concurenta a făcut parte din echipa verde: ”M-a pus la încercare în fiecare zi”
Bzi.ro
Ce a putut să facă Andreea Bălan în traficul nebun din București! Vedeta şi-a desfăcut picioarele şi…
Fanatik.ro
Animalul care trăiește în România și care își schimbă culoarea odată cu trecerea timpului. Mulți români l-au văzut măcar o dată, dar nu știau acest lucru despre el
Capital.ro
George Simion nu se oprește. Decizie de ultimă oră luată de liderul AUR: Voi cere anularea
Playtech.ro
Românii care își distrug buletinele și pașapoartele pe TikTok riscă amendă. Ce spune legea despre acest trend periculos
DailyBusiness
Românii, „salahorii” Europei: Muncim cel mai mult, dar trăim cel mai puțin!
Adevarul
De la ordonanțe controversate la zboruri de lux: parcursul politic al lui Sorin Grindeanu, noul șef al PSD
wowbiz.ro
Ce maestru al fanteziilor e George Simion! Detaliul kinky neobservat din dormitorul lui și al Ilincăi
Spynews
Insula mică de lângă Mykonos de a cărei existență știu prea puțini turiști. E locul ideal pentru cei care vor să se bucure de vibe-ul Greciei autentice
Spynews
Fiica Danei Rogoz, Lia, împlinește astăzi 5 ani. Ce urare emoționantă i-a făcut actrița / FOTO
Evz.ro
Doliu la Casa Regală. A murit un personaj cunoscut
Ego.ro
Cine este și cum arată singura soră a lui Klaus Iohannis. Acum s-a aflat! FOTO
Prosport.ro
Ce a postat Mădălina Ghenea în ziua în care noua iubită a milionarului Grigor Dimitrov, fostul partener al româncei, a scris că adoră „fiecare centimetru” din el
kanald.ro
Un pieton a fost acroșat de un tramvai în București! Circulația a fost grav afectată
Cancan.ro
Doliu la Casa Regală! A MURIT în urma unui atac de cord: 'Sunt devastată' 😢
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
CCR anulează turul al doilea al alegerilor prezidențiale 2025? Anunțul venit azi, 20 mai
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Gimnasta campioană e însărcinată! Vedeta Survivor s-a afișat cu iubitul
stirilekanald.ro
"L-a ucis, tocat și gătit cu legume" Șeful unui restaurant din Franța și-a mărturisit crima șocantă, urmată de un ritual învățat în Nepal
AUR a decis soarta lui George Simion. Anuntul facut de prim-vicepresedintele AUR, Marius Lulea
MediaFlux
Răsturnare de situație privind alegerile. George Simion face o mișcare decisivă
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
„Păpușa de fier” a lui Putin:„ Nimic nu poate fi făcut pașnic în România” (Video)