Jo Jo Dan (32 ani) şi-a trecut în palmares a 33 sa victorie la profesionişti (18 prin KO), după ce l-a învins pe polonezul Lukasz Janik, prin KO tehnic în repriza a cincea, într-o gală desfăşurată în Canada. Janik (25 ani), la primul său meci peste Ocean, are 11 victorii, 6 înfrângeri şi un meci nul.
Jo Jo Dan, numărul doi în ierarhia IBF, speră acum la un meci important, pentru o centură, în această toamnă, iar succesul în faţa lui Janik să îi aducă o urcare în ierarhiile WBC (locul 6 acum) sau WBA (locul 8).
Boxerul român şi-a dominat complet adversarul, relatează presa canadiană, citată de Agerpres, trecându-şi în cont rundă după rundă, înainte ca arbitrul să oprească meciul după 43 de secunde din repriza a cincea, în urma unei serii de lovituri expediate de Jo Jo Dan la corp şi la la cap.
„La începutul meciului am încercat prea mult să îi dau lovituri puternice. Apoi am ascultat sfaturile antrenorilor şi am dat drumul la mâini. A fost un adversar pentru a mă menţine în formă, dar a trebuit să fiu atent al mâna sa dreaptă„, a declarat românul după victoria cu Janik.
Ionuţ Ion, care are două înfrângeri în palmaresul la profesionişti, vizează acum un meci de baraj pentru a deveni challenger-ul obligatoriu al campionului american Shawn Porter, care în mod normal ar trebui să îşi apere centura în lunile următoare în faţa englezului Kell Brook.