„Unele retorici ale anumitor candidați la prezidențiale ai celeilalte echipe sunt, cred, periculoase, dăunătoare și incredibil de puțin înțelepte”, a declarat Biden în legătură cu Trump, care a anunțat, printre altele, că va construi un zid în locul actualului gard dintre Mexic și SUA dacă va ajunge președinte.
Într-o declarație alături de ministrul mexican de finanțe și de alți reprezentanți ai guvernului, Joe Biden a adăugat: „Asta este ceea ce am venit să vă spun: ei nu reprezintă deloc ideile marii majorități a americanilor”.
„Am mai cunoscut acest tip de episoade de xenofobie, dar le-am depășit întotdeauna”, a dat el asigurări, precizând totuși că este ‘deranjant’ acest discurs față de o țară vecină.
Vicepreședintele american se află în Mexic într-o vizită de două zile, cu ocazia unor negocieri comerciale între cele două țări, notează Agerpres.