Joe Biden se pregăteşte pentru o vizită în Europa, după ce vicepreşedintele Kamala Harris a mers în Polonia şi România

Administraţia Casei Albe ia în considerare o posibilă vizită a preşedintelui Joe Biden în Europa, în condiţiile în care atacurile ruseşti au cuprins toată Ucraina şi au ajuns până în apropierea Poloniei, stat membru NATO.
Filip Stan
15 mart. 2022, 08:20
Joe Biden se pregăteşte pentru o vizită în Europa, după ce vicepreşedintele Kamala Harris a mers în Polonia şi România

Casa Albă are în vedere posibilitatea ca preşedintele Joe Biden să călătorească în Europa, în următoarele săptămâni, potrivit declaraţiilor a trei oficiali americani şi a două persoane familiare cu discuţiile.

Detaliile călătoriei, care s-ar concentra pe războiul din Ucraina şi ar avea ca scop să liniştească aliaţii Americii din regiune, nu au fost încă finalizate, scrie News.ro.

Un oficial american a precizat că preşedintele Biden ar putea merge la Bruxelles.  De altfel, sursele citate au precizat că mai multe persoane care s-au ocupat de călătoria de săptămâna trecută a vicepreşedintelui american Kamala Harris în România şi Polonia ar fi rămas în Europa, în eventualitatea pregătirii unei vizite a preşedintelui.

Discuţiile privind vizita au în vedere că luptele s-au intensificat în toată Ucraina, iar atacurile Rusiei s-au apropiat de Polonia, membră a NATO.

Citeşte şi: Război în Ucraina. Anunţul aşteptat de tot mapamondul a fost făcut de consilierul lui Zelenski

Preşedintele american Joe Biden a autorizat sâmbătă deblocarea a 200 de milioane de dolari reprezentând arme şi alte tipuri de asistenţă pentru Ucraina, a anunţat Casa Albă, relatează Reuters.

Decizia de sâmbătă ridică ajutorul total pentru securitate acordat de SUA Ucrainei în ultimul an la 1,2 miliarde de dolari, a declarat un oficial de rang înalt al administraţiei americane.

Într-un memorandum către secretarul de stat Antony Blinken, Biden a dispus ca până la 200 de milioane de dolari distribuite prin legea privind asistenţa externă să fie alocate pentru apărarea Ucrainei.

Fondurile pot fi utilizate pentru arme şi alte articole de apărare din stocul Pentagonului, precum şi pentru educaţie şi instrucţie militară.

Noile fonduri au fost deblocate la câteva zile după ce Congresul SUA a aprobat un ajutor de urgenţă de 13,6 miliarde de dolari pentru Ucraina, notează Reuters.

Citeşte şi: Consiliul de Securitate al ONU: Războiul Rusiei în Ucraina este „un eşec tactic şi strategic”

DailyBusiness
Peste 223.000 de români ar vrea să muncească, dar sunt blocați!
Spynews
Mihai Leu, transportat de urgență la spital. Fostul campion e în stare critică la Terapie Intensivă. A fost adus la Spitalul Fundeni cu elicopterul
Bzi.ro
Laura Cosoi, apariție neașteptată în costum de baie! Arată senzațional la 43 de ani, după 4 nașteri
Fanatik.ro
Cinci zodii încep luna mai în forță. Noroc cu carul în următoarele 20 de zile. Fecioarele, cele mai avantajate
Capital.ro
ANAF nu te lasă să păstrezi toți banii câștigați. Fiscul te taxează cu 40%. Românii sunt datori la stat
Playtech.ro
Cât e ajutorul social în Spania în 2025. Ce condiții trebuie să îndeplinească un român pentru a-l primi
DailyBusiness
Șomajul atinge un minim istoric de 3,33%, impulsionat de relansarea economică europeană
Adevarul
„Acea națiune va fi zdrobită foarte curând”. Trump spune că încearcă să salveze Ucraina
wowbiz.ro
România, fără curent în următoarele zile! Vestea vine după blackout-ul din Spania și Portugalia. Lista zonelor care nu vor avea electricitate. Ce se întâmplă, de fapt?
Spynews
Andrew Barabancea, fiul Ozanei Barabancea, a suferit infarct la 24 de ani. Care e starea de sănătate a tânărului / FOTO
Spynews
Mihai Mitoșeru, primele declarații despre noua iubită! Este prima relație oficială după divorț
Evz.ro
Ponturi pentru desfundat scurgeri. Cum scapi de o mare problemă
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, în costum de baie şi cămaşă transparentă! Cât costă geanta Marni de plajă
kanald.ro
Românii din acest oraș sunt sfătuiți să evite apa de la robinet! Primarul a făcut anunțul
Cancan.ro
BREAKING | Vești proaste de la spital despre Mihai Leu. Sportivul român a fost indus în comă pentru a nu
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Permis de conducere pentru pensionari. UE ordonă control obligatoriu. Vin reguli noi din 2025
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Gimnasta a făcut avere din alte activități: „Bărbații mi-au cerut apa în care m-am spălat”
stirilekanald.ro
Restaurant mistuit de flăcări. Cel puțin 22 de oameni au murit
Pană de curent în România. Autorităzile au făcut acum anunțul: zonele afectate
MediaFlux
ANAF are o nouă țintă. Informații pentru românii care merg la medic
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Când lecțiile vin de la repetenți: ce ne transmite JD Vance înainte de alegeri