Johannis: Cred că se vor amâna referendumul pe Constituţie şi discuţia pe regionalizare

Prim-vicepreşedintele PNL, Klaus Johannis, a declarat, joi, că, în opinia sa, va fi amânat referendumul pentru aprobarea Constituţiei şi, implicit, şi discuţia privind regionalizarea, afirmând că nu s-a luat "o hotărâre fermă în USL" în această privinţă, transmite Mediafax.
Romania TV
04 iul. 2013, 13:24
Johannis: Cred că se vor amâna referendumul pe Constituţie şi discuţia pe regionalizare

Prim-vicepreşedintele PNL, Klaus Johannis, care conduce comisia internă a partidului privind regionalizarea, a fost întrebat, joi, într-o conferinţă de presă, dacă a avansat în discuţii cu colegii săi.

„Părerea mea este că se va amâna referendumul pe Constituţie şi, implicit, se amână şi discuţia pe regionalizare. În USL nu s-a luat o hotărâre fermă”, a declarat Johannis.

Potrivit acestuia, dacă s-ar face acum referendumul, cu un prag de validare de 50 la sută, „lumea nu va merge în număr suficient de mare la referendum”.

„Este părerea mea şi a altora. Sunt unii care suţin că ar merge lumea. În realitate, nu ştim, dar pragul pentru referendum a fost coborât la 30 la sută pentru a intra într-o zonă rezonabilă. Avem datele de la participare la alegeri, la referendum şi ştim că se obţine greu 50 la sută, şi din cauza listelor electorale, cum sunt făcute, şi din alte cauze. Atunci, este bine ca un referendum să se situeze în zona în care participarea să fie cât de cât asigurată, că, altfel, nu face sens”, a afirmat Johannis.

El a apreciat, răspunzând unei întrebări, că ipoteza potrivit căreia se amână regionalizarea pentru că nu are cine să îşi asume răspunderea pentru ea „nu este corectă”, el şi ministrul Liviu Dragnea fiind „cel puţin doi care şi-ar asuma răspunderea”.

Vicepremierul şi ministrul Dezvoltarii, Liviu Dragnea, a declarat, duminică, la Antena 3, că nu renunţă, ca urmare a deciziei CC privind constituţionalitatea pragului electoral la referendum, la ideea consultării populare în octombrie, menţionând că aceasta ar putea să dureze trei zile.

Dragnea a subliniat că revizuirea Constituţiei şi regionalizarea sunt două proiecte majore pentru viitorul României, şi de aceea nu este adeptul amânării acestor proceduri.

Întrebat dacă ia în calcul, aşa cum a mai spus, organizarea unui referendum care să se întindă pe două zile, Dragnea a răspuns: „Poate să dureze şi trei zile”.

El a adăugat că în contextul în care pragul electoral rămâne la 50%, există o decizie a CC de anul trecut „care ne spune că referendumul se poate organizat în mai multe zile”.

Modificarea Legii referendumului prin care se reduce la 30% pragul la referendum este constituţională în măsura în care nu se aplică referendumurilor organizate în decurs de un an de la data intrării în vigoare a legii, a decis, miercuri, CC.

Liderul PNL Crin Antonescu a declarat că o decizie privind momentul referendumului pentru revizuirea Constituţiei, după decizia de miercuri a CC, va fi luată în USL, el menţionând că sunt luate în calcul toate variantele, inclusiv amânarea pentru anul viitor, chiar şi odată cu alegerile prezidenţiale.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Cine este câştigătorul Survivor România 2025: Când se difuzează marea finală
Fanatik.ro
Cât detergent pudră se pune la o singură spălare, de fapt. Greșeala pe care multe gospodine o fac
Capital.ro
Zi de doliu în România. Ne despărțim de un mare nume al țării: O să rămâneți în amintirea noastră pentru totdeauna!
Playtech.ro
Ce este ploaia însângerată, fenomenul care va ajunge şi în România în următoarele zile. Afectează toată Europa
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Originea raportului CIA privind soldați sovietici care ar fi fost prefăcuți în stană de piatră după întâlnirea cu un OZN
wowbiz.ro
Al patrulea deces la Spitalul Sfântul Spiridon din Iași! Gabriela Ștefănescu este doctorița care a fost găsită moartă după ce a participat la un simpozion medical. Ce au arătat rezultatele venite de la INML
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
A murit Julieta Szönyi, actrița care a cucerit România cu roluri memorabile. A jucat și cu Belmondo
Ego.ro
Ce a pățit Armin. Nicoară, imediat după ce a devenit tată! Probleme cu botezul și... EXCLUSIV
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
kanald.ro
Românii rămân fără căldură de Paște! Anunțul făcut de Termoenergetica București
Cancan.ro
Cine este, de fapt, mama lui Rareș Ion? Femeia e șefă la stat și are un salariu uriaș
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
S-a stins cea mai mare actriță a României. Toți românii au iubit-o și admirat-o. Râmâne veșnic în inimile tuturor
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
stirilekanald.ro
O studentă la Drept, din Timișoara, a căzut de la etaj după ce s-ar fi certat cu iubitul. Tânăra are 19 ani
Inca o moarte suspecta in randul angajatilor de la cel mai mare spital din Iasi: „Sunt ca negrii pe plantatie”
MediaFlux
SUA, gata să renunțe la eforturile de negociere a unui acord de pace Rusia – Ucraina. Trump are și alte priorități, anunță Rubio
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
„Farmacia verde” din curte. Cristela Georgescu dezvăluie secretele unei plante-minune: Uscați sau faceți ceai