„A avut o altercaţie cu soţia sa, încheiată cu o lovitură de cuţit. Femeia avea o tăietură profundă la pleoapă. Ea a alergat către casa vecinului, iar Paintsil l-a atacat şi pe acesta, l-a lovit de mai multe ori şi l-a ameninţat cu moartea”, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei, Freeman Tetty.
Tetty a precizat că Paintsil a fost eliberat după plata unei cauţiuni a cărei valoare nu a fost dată publicităţii, primind şi o notificare oficială de la Poliţie, conform căreia este în continuare suspectat de tentativă de omor.
Soţia fotbalistului, care şi-a pierdut cunoştinţa după agresiune, a fost externată sâmbătă.
John Paintsil a fost arestat, vineri, la Accra, după ce soţia sa a fost înjunghiată.
Paintsil a fost, între altele, component al echipelor West Ham şi Fulham, dar şi al naţionalei Ghanei participantă la ediţiile 2006 şi 2010 ale Cupei Mondiale. În acest an, el a participat la Cupa Africii pe Naţiuni, competiţie la care Ghana s-a clasat pe locul patru.