Johnny Depp o bătea pe Amber Heard. Dovada pe care actriţa a prezentat-o la tribunal, la divorţ FOTO

Un tribunal din Los Angeles a emis un ordin de restricţie pe numele lui Johnny Depp, căruia nu îi mai este permis să se apropie de fosta sa soţie, Amber Heard.
Romania TV
27 mai 2016, 20:44
Johnny Depp o bătea pe Amber Heard. Dovada pe care actriţa a prezentat-o la tribunal, la divorţ FOTO

Conform unui purtător de cuvânt al Tribunalului din Los Angeles, judecătorul a emis un ordin solicitat de actrița în vârstă de 30 de ani prin care i se interzice lui Johnny Depp să se apropie la mai mult de 100 de metride Amber Heard. Ordinul este valabil cel puţin până pe 17 iunie.

Judecatorul Carl Moor a luat decizia după ce a primit un dosar de 40 de pagini de documente și fotografii, în timpul unei audieri cu uşile închise. Jurnaliştii de la tmz.com au intrat în posesia unei fotografii care atestă violenţele fizice la care a fost supusă Amber. Ea şi Johnny Depp au fost căsătoriţi timp de 15 luni.

DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Spynews
“Oxicomana lui Vlad Pascu”, postare sfâșietoare, după moartea suspectă a lui Rareș. Cine l-ar fi găsit decedat în casă
Bzi.ro
Ce va face Irinel Columbeanu de Sărbătorile Pascale: Ce meniu special va avea la azilul de bătrâni
Fanatik.ro
Ce să pui în pasca cu brânză dulce ca să fie vedetă pe masa de Paște. Costă în jur de 6 lei și dă o savoare unică
Capital.ro
România a pierdut un cântăreț uriaș. Ne-a lăsat comori pe note muzicale. A cântat pentru toți și a murit în tăcere
Playtech.ro
Vina iarna iar? Zonele în care va fi frig de Paşte. Temperaturile nu vor trece de 6 grade Celsius
DailyBusiness
Vouchere de vacanță 2025. Guvernul aprobă normele de accesare! Ce trebuie să facă bugetarii pentru decontare
Adevarul
Ghid de supraviețuire în războiul sondajelor electorale. Ștefureac: „80% din ce s-a publicat până acum sunt advertoriale electorale”
wowbiz.ro
Al patrulea DECES la Spitalul Sf. Spiridon din Iași! S-a aflat despre încă un MEDIC MORT
Spynews
A pus punctul pe i! Decizia radicală a Georgianei Lobonț în legătură cu familia ei. Nu mai vrea niciodată să treacă prin asta!
Spynews
Ce decizie a luat Sânziana Negru pentru casa ei din Moldova. A făcut schimbări majore de când a început lucrările: “M-am speriat când am văzut”
Evz.ro
Cod galben de vreme periculoasă. Zonele unde natura se dezlănțuie
Ego.ro
Ce a pățit Armin. Nicoară, imediat după ce a devenit tată! Probleme cu botezul și... EXCLUSIV
Prosport.ro
FOTO. Teodora Stoica, imagini fabuloase din Japonia. A fost la templul acoperit cu foiță de aur
kanald.ro
Tudor Duma, dealerul lui Vlad Pascu, a fost reținut după moartea prietenului său Rareș. Ce acuzații îi sunt aduse
Cancan.ro
Dalida din Las Fierbinți a băut până nu a mai știut de ea. Și Scărlătescu s-a făcut PRAF
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Se interzic plățile? Anunț pentru toți românii cu carduri Visa și Mastercard: Pentru orice eventualitate...
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
stirilekanald.ro
Mama Alexandrei, răpusă de durere la priveghi: ”E o sfârșeală în ea, n-am cuvinte”
Data la care intră alocațiile pe cardurile elevilor în luna mai 2024
MediaFlux
Tezaurul dacic se întoarce acasă: Cea mai grea brățară regală de aur a fost recuperată
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Semnificațiile zilei de azi: Miercurea Trădării, ziua în care iubirea a fost vândută pe 30 de arginți