„Mă bucur pentru colegii mei din România. Aş vrea să le spun că le mulţumesc pentru frumosul cadou primit în această dimineaţă (miercuri – n.r.). Forţele de centru-dreapta s-au unit în România. Cei şase noi deputaţi liberali care ne stau alături, împreună cu cei doi de la Partidul Mişcarea Populară fac parte dintr-o dreaptă unită. Ei s-au alăturat unei echipe închegate. Este într-adevăr un cadou frumos pentru un preşedinte care îşi încheie mandatul„, a declarat preşedintele PPE, Joseph Daul, care a deţinut până miercuri şi preşedinţia grupului.
Membrii Partidului Naţional Liberal şi cei ai Partidului Mişcarea Populară au fost acceptaţi cu unanimitate de către grupul PPE. Astfel, numărul membrilor Delegaţiei României a crescut la cincisprezece europarlamentari.
Grupul PPE rămâne cel mai puternic grup din Parlamentul European cu 221 de europarlamentari care au fost confirmaţi în şedinţa constitutivă a grupului. Europarlmentarul german Manfred Weber (CSU) a fost ales preşedinte al grupului PPE.
AFILIEREA PMP la PPE se va finaliza tot în septembrie. Ce spune şeful popularilor europeni
Adina Vălean, co-preşedintele delegaţiei României în PPE, a declarat că pasul făcut de eurodeputaţii liberali este „extrem de important” şi ar fi trebuit să fie făcut mai de mult. Este „o oportunitate extraordinară pentru coagularea dreptei în România şi pentru o delegaţie puternică a României în grupul PPE”, a mai spus Vălean.
„Trebuie să ne concentrăm acum pe promovarea şi susţinerea intereselor cetăţenilor români şi ale României, pe sprijinirea parcursului european al Republicii Moldova precum şi pe dezvoltarea integrării în beneficiul tuturor cetăţenilor europeni”, a precizat şi Theodor Stolojan, celălalt co-preşedinte al delegaţiei române.