Judecătoare din Iaşi, acuzată de către propriul frate că şi-a UCIS MAMA

Cerasela Cazacu, magistrat la Judecătoria Iaşi, a fost reclamată la Parchet pentru omor chiar de către fratele ei. Anchetatorii au deschis un dosar penal însă efectuează cercetări pentru abuz în serviciu, informează "Adevărul".
Romania TV
20 nov. 2013, 09:25
Judecătoare din Iaşi, acuzată de către propriul frate că şi-a UCIS MAMA

Magistratul Cerasela Cazacu, de la Secţia Civilă a Judecătoriei Iaşi, este acuzat de fratele ei, Cătălin Hulbocianu, că prin acţiunile sale ar fi provocat decesul mamei, care a survenit în luna aprilie a acestui an. Reprezentanţii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi au confirmat că judecătoarea este cercetată urmare a unei plângeri făcute iniţial pe omor, însă încadrarea juridică a fost schimbată în abuz în serviciu.

Surse juridice susţin că Cerasela Cazacu mai este cercetată de procurori şi în alte două dosare, pentru infracţiunile de favorizarea infractorului şi fals în declaraţii. Plângerea împotriva judecătoarei Cazacu a fost înaintată la Parchet imediat după moartea mamei acesteia, Eugenia Hulbocianu, care a decedat în luna aprilie a acestui an pe un pat de spital al unei clinici private din Iaşi.

Cauza decesului a fost, potrivit plângerii amintite, o afecţiune pulmonară şi ar fi survenit urmare a „neîngrijirii şi inacţiunii frauduloase ale făptuitoarelor”.

Alături de Cerasela Cazacu, la Parchet a mai fost reclamată şi o amică de-a acestei, Alina S., cea care era curatorul bătrânei în momentul decesului. „

„În mod neîntemeiat consider că învinuitele au acţionat cu intenţie directă atunci când, în războiul dus împotriva mea şi-au asumat ca victimă colaterală să fie mama. Mai mult, atât prin acţiunile cât şi prin inacţiunile lor, Hulbocianu Eugenia a decedat în condiţii de abandon şi neîngrijire, fiind obligată nedemn la izolare şi umilinţă deşi starea ei de sănătate iniţială nu invita la astfel de măsuri extreme de «ocrotire»”, scrie Cătălin Hulbocianu în plângerea sa penală.

Cea de-a doua persoană reclamată în dosar, Alina Elena S., este cea care, zice Hulbocianu, cu ajutorul judecătoarei Cazacu, ar fi obţinut în mod fraudulos custodia bătrânei. Bărbatul spune că scopul obţinerii custodiei Eugeniei Hulbocianu, acordată de instanţă din cauza unei afecţiuni psihice a femeii, ar fi fost unul material. Hulbocianu a susţinut că, prin această acţiune, sora sa ar fi dorit să pună mâna pe un apartament.

Alina S. ar fi devenit curator special al mamei judecătoarei Cazacu în anul 2011. „Odată propusă curator specal al lui Hulbocianul Eugenia, printr-o încheiere ambiguă sub aspectul dobândirii acestei calităţi, a urmat planul surorii mele şi a început ca în numele mamei să promoveze o multitudine de acţiuni judecătoreşti împotriva mea. Toate aveau ca scop final interese patrimoniale”, se mai arată în plângere.

În acelaşi document bărbatul mai precizează că sora sa şi-ar fi tratat mama ca „pe un obiect”, internând-o în diferite clinici.

Cerasela Cazacu a refuzat să comenteze acuzaţiile aduse de fratele ei. Magistratul a mai fost în vizorul opiniei publice după ce, în urmă cu câţiva ani, a fost filmată de un vecin în timp ce îl înjura pe acesta şi îl numea prost. Cazacu se află în conflict mai vechi cu vecinii din cauza unui uscător din scară.

DailyBusiness
Capcanele contractelor prin telefon. Cum îți poți pierde banii și liniștea în doar câteva minute!
Spynews
Poliția a reținut primul suspect în cazul crimei de la Bragadiru. Bărbatul este originar din Egipt
Bzi.ro
Probleme mari pentru Delia Matache în vacanța din Asia! Ce a pățit artista
Fanatik.ro
Stațiunea aflată la 20 de minute de România care i-a înnebunit pe români. Condițiile și prețurile sunt foarte bune, mâncarea e gustoasă, se vorbește chiar și limba română
Capital.ro
Călin Georgescu a renunțat! A anunțat el însuși decizia-șoc: Decât suferință...
Playtech.ro
Noroc uriaș pentru o singură zodie în următorii 10 ani. Schimbările apar chiar din februarie 2025 în viața acestor nativi
DailyBusiness
10.000 de lei cadou pentru românii care stau la casă! Cum poți primi banii cu un simplu dosar
Adevarul
O jucătoare de tenis, numită „pramatie” de comentator după ce le-a arătat fundul spectatorilor la Australian Open
wowbiz.ro
Catinca Roman și fiica ei, Călina, concurente la Asia Express 2025! Cele două participă împreuna în sezonul 8
Spynews
Cum va arăta nunta lui Kamara și a Gabriellei Nastas. Cântărețul și-a cerut iubita în căsătorie în noaptea de Revelion
Spynews
Cine este nașa fiicei Iustinei Loghin și a lui Cornel Luchian de la Insula iubirii. Ce relație apropiată este între ei: “Plină de iubire”
Evz.ro
Planul lui Stalin, reînviat de Călin Georgescu. Ce este Canalul „Eurasia”
Ego.ro
Dana Budeanu... abia o mai recunoști! Cum arăta vedeta acum 15 ani
Prosport.ro
Prezentatoarea știrilor și iubita ei cântăreață, imagini îndrăznețe din vacanța romantică din Costa Rica
kanald.ro
Doliu în România. O cunoscută astroloagă s-a stins din viață
Cancan.ro
De nerecunoscut! Ce s-a ales de Anna Kournikova și cum a ajuns să arate trupul ei în 2025, la 22 de ani de la retragerea din tenis
Playsport.ro
WOW! Corina Caragea a renunțat de tot la haine! Apariție unică pe net
Capital.ro
Călin Georgescu este terminat! Lovitură finală de la DIICOT și ANAF
StirileBZI
Cât sunt taxele pentru serviciile medicale în 2025: Cât dau cei care nu au un loc de muncă sau care lucrează în străinătate
Prosport.ro
FOTO. Jurata de la show-ul de talente, fotografiată de paparazzi la întâlnirea cu celebrul milionar mai tânăr cu 12 ani decât ea
stirilekanald.ro
Cine e suspectul reținut în cazul crimei de la Bragadiru. Cum a fost ucisă Marina și ascunsă în cimitirul de mașini
substantial.ro
Nicușor Dan își pregătește campania prezidențială cu un buget estimat de 2-3 milioane euro
MediaFlux
Cine este „Raisa”, femeia de pe TikTok care îl promovează intens pe Călin Georgescu: „Președintele României și comandantul meu suprem”
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Umbra lui Elon Musk deasupra democrației europene: ”susține extrema dreaptă în toată Europa” – afirmă Olaf Scholz