Patru JUDECĂTORI de la Tribunalul Bucureşti, URMĂRIŢI PENAL. Procurorii cer ARESTAREA lor – UPDATE

Patru judecători de la Tribunalul Bucureşti sunt vizaţi de o anchetă a procurorilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie. Trei dintre ei au fost ridicaţi cu mandat de aducere. Cel de-al patrulea judecător se baricadase iniţial în casă, apoi a fugit, dar după ora 18 s-a predat.
Romania TV
19 mai 2014, 11:05
Patru JUDECĂTORI de la Tribunalul Bucureşti, URMĂRIŢI PENAL. Procurorii cer ARESTAREA lor - UPDATE

Procurorii din cadrul DNA – Secţia de combatere a corupţiei au dispus efectuarea urmăririi penale față de patru judecători de la Tribunalul Bucureşti – Secţia VII civilă pentru luare de mită. Potrivit Agerpres, cei patru judecători sunt Elena Rovenţa, Ion Stanciu, Ciprian Sorin Viziru şi Mircea Moldovan.

Potrivit unui comunicat DNA, cei patru judecători, direct sau prin intermediari, ar fi pretins şi primit sume de bani sau bunuri în scopul de a îndeplini/ a nu îndeplini sau a întârzia acte privitoare la îndatoririle de serviciu, respectiv atribuirea anumitor dosare de insolvenţă, numirea unor administratori judiciari în dosare de insolvenţă ori furnizarea de informaţii în legătură cu dosare de insolvenţă în favoarea unor lichidatori judiciari sau administratori judiciari care erau interesaţi în cauze aflate în soluţionare la judecătorii vizaţi de cercetări.

Procurorii mai precizează că în cazul magistraţilor suspecţi în cauză, au fost aplicate prevederile art. 265 alin. 2 din Codul de procedură penală: „suspectul sau inculpatul poate fi adus cu mandat de aducere, chiar înainte de a fi fost chemat prin citaţie, dacă această măsură se impune în interesul rezolvării cauzei”.

Luni, la trei dintre judecători li s-a adus la cunoștință calitatea de suspect. Iniţial, al patrulea judecător s-a sustras punerii în executare a mandatului de aducere.

Iniţial, judecătorul Mircea Moldovan de la Secţia a VII-a Civilă s-a ascuns de procurori, dar după ora 18 s-a predat. La sosirea la DNA, judecător le-a declarat jurnaliştilor că „a fost la plimbare”, deşi magistratul fusese filmat când sărea gardul.

În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informaţii.

La finalul audierilor, procurorii anticorupţie este posibil să ceară CSM încuviinţarea reţinerii şi arestării preventive a judecătorilor.

DailyBusiness
Ajutor financiar de 1.500 de lei acordat de stat pentru părinți. Ce condiții trebuie îndeplinite
Spynews
„De când te-ai operat, ai luat-o razna”. Un nou scandal între Narcisa Manelista și Yoannes. De la ce s-au contrazis
Bzi.ro
Alexia Eram a făcut furori la Milano! Ce ținută controversată a purtat fiica Andreei Esca – FOTO
Fanatik.ro
Cum se împăturesc, de fapt, hainele fără să se șifoneze. Metodele simple pe care ar trebui să le știe orice gospodină
Capital.ro
Mașinile care vor fi interzise. Dispar din circulație. Interdicția se aplică din 2025
Playtech.ro
Cum te poţi pensiona înainte de limita de vârstă. Regulile noi impuse de CNPP
DailyBusiness
Crin Antonescu îl devastează pe Călin Georgescu: „Este o fantasmagorie, spune lucruri care se spuneau pe vremea lui Ceaușescu”
Adevarul
Navele militare ale SUA nu mai primesc combustibil în Norvegia. Reacția Guvernului de la Oslo
wowbiz.ro
Câte kilograme are Adelina Pestrițu și cum se menține în formă: "Am un truc pe care îl aplic de ani" | Declarații exclusive
Spynews
Larisa Iordache, imagini emoționante cu fetița ei și a lui Cristian Chiriță! Fosta gimnastă își duce acasă micuța / FOTO 
Spynews
Cristina Cioran, mai fericită ca niciodată! Cum s-a filmat actrița alături de Alex Dobrescu și cei doi copii ai lor / VIDEO
Evz.ro
Când se schimbă cauciucurile de iarnă. Sfaturi esențiale pentru șoferi
Ego.ro
Blocaj în divorțul Prodan - Reghe! Palatul de la Snagov, ipotecat! Declarațiile exclusive ale celor doi
Prosport.ro
Cât de frumoasă este Sorana Cîrstea. Iubita lui Ion Țiriac jr. a făcut senzație cu apariția ei pentru WTA
kanald.ro
Daniela Sterp a născut! Culiță Sterp și soția sa au devenit părinți pentru a doua oară. Primele imagini cu fetița lor
Cancan.ro
Nu e o glumă! Ce a putut să cumpere o româncă stabilită în Spania, cu doar 50 de euro, dintr-un supermarket local
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Codul Numeric Personal (CNP). Anunț pentru toți românii cu buletin. Se atribuie un nou CNP
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Teodora Stoica, apariție spectaculoasă în costum de baie. Cât de bine arată fiica lui Meme Stoica
stirilekanald.ro
Serghei Lavrov atacă Europa: Ei vor război, în timp ce America caută pace
Trump declară că taxe vamale de 25% vor intra în vigoare pentru Mexic și Canada
MediaFlux
Șoc mondial: Trump redesenează lumea și îl amenință direct pe Zelenski
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Călin Georgescu și ”echipa lui Trump”: versiunea secretă