Judecători din România, anchetaţi sau chiar condamnaţi la închisoare VIDEO

Anchetaţi, condamnaţi cu suspendare sau chiar cu executare, magistraţii din România nu sunt întotdeauna un exemplu de urmat.
Romania TV
10 oct. 2012, 15:24
Judecători din România, anchetaţi sau chiar condamnaţi la închisoare VIDEO

Cel mai recent caz este cel al judecătoarei Maria David, condamnată la patru ani de închisoare pentru luare de mită, însă decizia nu este definitivă şi ea poate fi atacată la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Poate unul dintre cele mai renumite cazuri este cel al judecătorului Florin Costiniu, fost preşedinte al secţiei civile a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Un dosar celebru mai ales prin numele lui Cătălin Voicu, implicat în acest dosar, Florin Costiniu a primit o pedeapsă de închisoare cu suspendare pentru complicitate la trafic de influenţă.

Au fost, de asemenea, şi pedepse de închisoare cu executare. Cazul judecătoarei de la Curtea de Apel din Iaşi, Georgeta Buliga, care a fost condamnată la patru ani şi şase luni de închisoare cu executare pentru luare de mită. Ea a pretins atât pentru ea, cât şi pentru colegii săi o sumă de 4.000 de euro şi altă sumă separat pentru ea în scopul de a da o decizie favorabilă într-un dosar de partaj.

Au existat, de asemenea, şi judecătoare care au intrat în atenţia DNA pentru luare de mită, cum ar fi judecătoarele Gabriela Bârsan şi Iuliana Pusoiu. Acestea au pretins excursii în Indonezia sau mai multe cadouri costisitoare.

Toate acestea nu fac decât să arate că magistraţii din România nu sunt atât de incoruptibili pe cât le cere statutul.

DailyBusiness
Cel mai mare producător de carne din România iese din supermarketuri și își deschide propriul magazin. De unde își pot alimenta frigiderele românii
Spynews
Claudia Pătrășcanu s-a tuns singură, acasă. Cum arată acum cântăreața / FOTO
Bzi.ro
Cât costă un tort pentru Paște în cofetăria Gabrielei Cristea: Fanii și-au pus mâinile în cap!
Fanatik.ro
Traseul din România care i-a impresionat pe britanici. Traversează zone spectaculoase și obiective turistice: “M-am hotărât deja să mă întorc”
Capital.ro
L-au demolat pe Călin Georgescu. Verdictul judecătorilor a venit astăzi, 15 aprilie 2025
Playtech.ro
Ce reguli trebuie respectate dacă vrei să îți construiești o terasă sau o anexă în curte
DailyBusiness
România evită recesiunea în 2025, dar stă pe un butoi cu pulbere economic. Adrian Vasilescu (BNR): Trebuie să stăpânim inflația!
Adevarul
Țara care ne poate salva de tarifele lui Trump. Economist: „Are o piață enormă, este o țară în curs de dezvoltare”
wowbiz.ro
Armin Nicoară răspunde declarațiilor făcute de Georgiana Lobonț! Artistul a spus public ce a făcut nașa lui după ce el și Claudia Puican au devenit părinți? Nimeni nu se aștepta la asta
Spynews
Scandal uriaș la Teatrul Metropolis! Celebra Lili Jurcă, obligată să joace pe stradă?! Cum s-a ajuns la această situație
Spynews
Singurele imagini cu casa în care locuiește David Pușcaș: ”V-am primit în haos că aseară am făcut live” / GALERIE FOTO
Evz.ro
Cel mai bun piure cu pașii corecți. Zece greșeli de evitat
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Cătălina Ponor s-a transformat dintr-o gimnastă eroină într-o mamă gospodină. La 37 de ani, marea campioană s-a dedicat familiei
kanald.ro
Cine este șoferul microbuzului care a plonjat în Dunăre. Era turc și avea pașaport bulgăresc
Cancan.ro
Dalida din Las Fierbinți a băut până nu a mai știut de ea. Și Scărlătescu s-a făcut PRAF
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Fumatul interzis definitiv. Noua legislație intră în vigoare pe 1 noiembrie 2025. Se elimină țigările
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Jordan Chiles, rivala Anei Bărbosu, a arătat poate prea mult într-un costum de baie
stirilekanald.ro
Mama Alexandrei, răpusă de durere la priveghi: ”E o sfârșeală în ea, n-am cuvinte”
Cum să prepari cel mai bun drob de miel. Secretele pe care gospodinele trebuie să îl știe
MediaFlux
Vești bune despre tezaurul dacic! Poliția din Olanda face anunțul mult așteptat
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Românii care stau la bloc riscă procese și executări silite dacă nu respectă această regulă